Anul trecut,
O cincime din veniturile estimate au ocolit puşculiţa judeţeană
· Cauza: dificultăţile întâmpinate în vânzarea unor bunuri din domeniul privat al judeţului
Doar patru cincimi din veniturile planificate au ajuns anul trecut în vistieria bugetară judeţeană. Aşa reliefează conturile de execuţie şi situaţiile financiare anuale ale judeţului Suceava pe anul 2009, aprobate ieri, în şedinţa Consiliului Judeţean. Potrivit datelor amintite, anul trecut execuţia bugetului propriu judeţean s-a încheiat cu realizări de 81,59% la partea de venituri şi de 79,28% pe cea de cheltuieli.
Veniturile totale prevăzute în buget pe 2009 au fost de 357,1 milioane lei, în timp ce suma adunată s-a ridicat la 291,4 milioane lei, adică 50,2 milioane lei venituri proprii, 133,9 milioane lei defalcări din TVA, 78,2 milioane lei subvenţii şi 28,8 milioane lei sume primite pentru derularea unor proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile, reprezentând, în principal, prefinanţări. „Nerealizarea veniturilor la nivelul prognozat este cauzată, în principal, de neîncasarea veniturilor din capital, neîncasare care are la bază dificultăţilor întâmpinate în vânzarea unor bunuri din domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale”, se arată în expunerea de motive la proiectul de hotărâre. În ceea ce priveşte cheltuielile, faţă de 357,1 milioane lei prinse în buget, execuţia este 283,1 milioane lei, rămânând nefolosite circa 74 milioane de lei. La finele lui 2009 s-a înregistrat un excedent de casă de 8,2 milioane lei, sumă rezultată din surplusul de fonduri externe nerambursabile de 11,7 milioane lei, inclusiv din deficitul aferent activităţii curente de 3,5 milioane lei, acesta din urmă acoperit fiind din fondul de rulment. „Concluzionând asupra modului cum s-a derulat exerciţiul bugetar în anul 2009, se poate aprecia că acesta a reuşit să asigure în general o funcţionare normală a unităţilor direct subordonate Consiliului Judeţean Suceava”, se precizează în proiectul de hotărâre.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu