Spaniolii de la DYTRAS, în întârziere cu reabilitarea epurării apelor uzate
Firma care lucrează la reabilitarea şi modernizarea staţiei de epurare şi tratare a apelor uzate orăşeneşti dă motive de îngrijorare conducerii administraţiei sucevene. De unde în urmă mai bine de jumătate de an, executantul spaniol DYTRAS se evidenţia ca fruntaş în cadrul Programului ISPA de apă, canalizare şi epurare, acum se pare că acesta a rămas la coadă cu raportările. În cadrul comandamentului de ieri de la primărie s-a constat că, în condiţiile în care termenul final este luna decembrie, stadiul execuţie este doar la 50% din total. Aceasta în contradicţie cu faptul că, la începutul lui noiembrie 2009, DYTRAS declara un stadiu fizic de peste 70%. „Am rămas surprins că procentul fizic de executare a lucrărilor este destul de redus, respectiv de 50%. Mă aşteptam la mai mult, însă ni s-a explicat că au utilaje de circa 2 milioane de euro aduse la faţa locului, iar în măsura în care acestea vor fi montate, va creşte gradul de execuţie fizică. Însă, din cele spuse de consultant, lucrările ar fi cumva în grafic la staţia de tratare şi epurare, în consecinţă, sperăm ca acestea să se încadreze în termenul limită de 31 decembrie 2010”,
În cadrul Programului ISPA, contra a 13,66 milioane de euro, de modernizarea staţiei de epurare şi tratare din Lunca Sucevei se ocupă Dytras Spania.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu