Tentativă eşuată de preluarea a preşedinţiei deliberativului de către viceprimarii PD-L
· Consilierul PSD Ovidiu Donţu atenţionează că ascendenţa executivului asupra legislativului poate fi „foarte periculoasă”
Viceprimarul PD-L Lucian Harşovschi a ratat preluarea conducerii întrunirilor Consiliului Local de la colegul său de partid, Viorel Seredenciuc. La „ordinara” pe aprilie, dl Seredenciuc a condus pentru ultima oară dezbaterile plenului, pentru următoarele şedinţe trebuind a fi ales un nou diriguitor. Avansat în acest sens a fost numele celui de al doilea adjunct al şefului administraţiei locale, respectiv cel al lui Lucian Harşovchi. Propunerea a iscat nemulţumiri în rândul consilierilor PSD, Ovidiu Donţu atenţionând că această ascendenţă a executivului asupra legislativului poate fi periculoasă. „Apreciez că este foarte periculoasă tendinţa aceasta de a fi conduse şedinţele doar de către viceprimari. Totuşi forul deliberativ are un rol foarte important şi ar trebui să se manifeste inclusiv în controlul de legalitate pe care îl face asupra executivului. Să conducă viceprimarii foarte des şedinţele de consiliu local, mi se pare un lucru nepotrivit. Acest deliberativ trebuie să controleze şi să facă presiuni inclusiv pe viceprimari, care trebuie să dea socoteală pentru activitatea lor în acest for. Nu să conducă doar viceprimarii şedinţele, de câteva luni încoace”, a explicat Donţu. Primarul Ion Lungu a precizat că aceasta este procedura consacrată prin lege de alegerea a unui conducător al întrunirilor legislativului, sugerând ca consilierilor din opoziţie să propună un preşedinte de şedinţă de la PSD sau PNL. Edil şef a arătat că PD-L este dispus să renunţe la respectiva desemnare, mai ales că se apropie vara şi lumea perioada concediilor. „Nu avem nimic împotrivă să fie un preşedinte de la PSD sau PNL. V-am rugat şi data trecută, pentru că noi nu vrem să facem niciun fel de abuz”, s-a adresat edilul şef aleşilor. În urma propunerilor făcute, printre care şi a candidaturii consilierului democrat-liberal Cristian Creţu, dar şi a retragerii din cursă a viceprimarului Lucian Harşovschi, următoarele şedinţe ale Consiliului Local vor fi conduse de către social-democratul Ovidiu Donţu.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu