27 mai 2010


Administrator lăsat fără atestat pentru nereguli în folosirea fondurilor asociaţiei de proprietari
· Inspectorii primăriei au constat mai multe nereguli în ceea ce priveşte gestiunea de casă, cât şi la repartizarea facturilor pentru utilităţi
Un administrator de asociaţie de proprietari rămâne fără atestatul pentru ocuparea acestei funcţii. Aceasta după ce consilierii locali suceveni au hotărât în acest sens, în cauză fiind Gabriela Lungu, de la Asociaţia de proprietari H 10. Decizia este urmare a unui control de fond la această structură, efectuat de Serviciul „Asociaţii de proprietari” al executivului, în intervalul 15 martie 2010-15 aprilie 2010, prilej cu care s-au constat mai multe nereguli în ceea ce priveşte gestiunea de casă, cât şi la repartizarea facturilor pentru utilităţi.
Cu ocazia verificărilor s-a depistat neînregistrarea în registrul de casă, de către administratorul Gabriela Lungu, a unor chitanţe care totalizează aproximativ 2215 lei. De asemenea, inspectorii primăriei descoperit chitanţe înregistrate de câte 2 ori, precum şi alte asemenea formulare cu erori, suma reală de 60 lei, spre exemplu, fiind mărită prin adăugarea a încă unui zero. P de altă parte, în contabilitatea asociaţiei s-au identificat plăţi fără documente justificative către prestatori de servicii de reparaţii la interfon, subsol, coloana de apă rece sau ţeava comună.
Inspectorii Serviciului „Asociaţii de proprietari” au procedat la corectarea erorilor din registrul de casă, soldul fiind de circa 7132 de lei. Astfel, restanţele de 5126 lei către societatea de utilităţi comunale ACET, impozitul pe salariul administratorului, în valoare de 1326 de lei, precum şi alte datorii către furnizori vor fi suportate de către Asociaţia de proprietari H 10. „La data începerii verificărilor, administratorul Gabriela Lungu a dat un angajament pentru achitarea integrală a sumelor până la data de 30 aprilie 2010, acesta nefiind respectat. Pe 1 mai, dna Lungu mai avea de achitat către ACET suma de 3019 lei”, declară şeful Serviciului asociaţii de proprietari”, Mihai Hanceriuc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu