Zece milioane de euro pentru scoaterea Sucevei din beznă
Municipalităţii sucevene i se dă şansa accesării de noi fonduri disponibile pe relaţia Programului Operaţional Regional(POR). Aceasta ca o recunoaşterea a faptului că municipiul Suceava este primul între unităţile administrativ-teritoriale din ţară care a întocmit Planul Integrat de Dezvoltare(PIDU) şi, pe deasupra, a înaintat, la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord Est, cele 5 proiecte care vor obţine finanţare în cadrul POR. „Întrucât suntem prima municipalitate la nivel naţional care a realizat Planul Integrat de Dezvoltare Urbană şi care a depus proiectele la ADRNE, există facilitatea înaintării şi a unui proiect suplimentar. În acest sens, avem pregătit un nou proiect pentru reabilitarea iluminatului public”, declară primarul Ion Lungu. Dl Lungu spune că acesta din urmă are valoarea de 7 milioane de euro, fonduri care se vor adăuga celor 3 milioane deja prevăzute a se investi în modernizarea sistemului de iluminat. „Cu aceste fonduri vom finaliza reabilitarea iluminatului public în municipiul Suceava”, a precizat edilul şef. Vineri, la Suceava, vor fi semnate, după o amânare de o săptămână, şi în prezenţa ministrului secretar de stat de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Răzvan Murgeanu, contractele de finanţare a primele două proiecte ale Sucevei. Este vorba despre proiectul de reducere a criminalităţii şi creştere a siguranţei cetăţeanului, precum şi de cel de reabilitare a magistralei rutiere centrale şi a altor 14 străzi din oraş. PIDU, întocmit de Suceava în calitate de pol de dezvoltare Urbană, cuprinde cinci proiecte care vor fi finanţate în cadrul Programului Operaţional Regional(POR), acestea având ca scop, pe lângă cele amintite, realizarea de parcări subterane, modernizarea de parcuri, reabilitarea pasajului CFR şi ridicarea unui centru destinat conservării tradiţiilor populare. Valoarea totală a fondurilor ce vor fi atrase prin POR 2007-2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor” este de 28,8 milioane de euro, eligibile fiind 23,4 milioane de euro.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu