14 iunie 2018


Reprezentanţi ai corpului diplomatic din 23 de ţări, acreditaţi în București. vizitează judeţul Suceava
·       Vizita are drept scop promovarea potenţialului turistic,  economic şi de investiţii al judeţului Suceava.
Diplomaţi din 23 de state se vor afla la Suceava, în perioada 15-17 iunie 2018, într-o vizită de documentare organizată de Ministerul Afacerilor Externe, cu sprijinul autorităţilor judeţene, anunţă Instituţia prefectului judeţului Suceava.  Potrivit unui comunicat de presă, din delegaţie fac parte   ambasadori din Argentina, Algeria, Peru, Belarus, Egipt, Chile, Armenia, Pakistan,  Cuba, Uruguay, Azerbaidjan, Mexic, Slovacia, Coreea, Nigeria, Irak, Iran, Turkmenistan, precum şi  reprezentanţi ai ambasadelor Danemarcei, Braziliei, Ucrainei, Kazahstanului şi Republicii Congo. Aszăzi, de la ora 17.30, în Sala “Ştefan cel Mare” a Palatul Administrativ, delegaţia se va întâlni cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, mass media, precum şi ai mediului de afaceri. În zilele următoare, sâmbătă şi duminică, reprezentanţii corpului diplomatic vor vizita obiective turistice şi religioase din Marginea, Putna,  Voroneț, Vama şi din municipiul Suceava. Vizita corpului diplomatic are drept scop promovarea potenţialului turistic,  economic şi de investiţii al judeţului Suceava.