17 iunie 2018


Circulaţia rutieră din Suceava, „pierdere de timp, nesiguranţă şi primejdii”
·       „Este imperios necesară găsirea de soluţii relativ simple de adaptare  a infrastructurii rutiere a municipiului Suceava la stadiul actual, cât şi la cel de perspectivă al traficului”, se arată în expunerea de motive la proiectul de hotărâre de Consiliu Local cu privire la aprobarea reorganizării circulaţiei cu sensuri unice.
 „În prezent, circulaţia rutieră a devenit mult mai intensă, iar desfăşurare, este anevoioasă, inconfortabilă, o sursă de pierdere de timp, de nesiguranţă şi de primejdii”, se arată în expunerea de motive la proiectul de hotărâre de Consiliul Local privind reorganizarea circulaţiei de rutiere din municipiul Suceava cu sensuri unice. Propunerea legislativă a primarului Ion Lungu şi viceprimarului Lucian Harşovschi va fi supusă dezbaterii deliberativului, aceasta fiind susţinută inclusiv de faptul că municipiul Suceava este „nod rutier de comunicaţii” a 5 drumuri naţionale, dintre care 5 sunt şi europene, dar şi a 3 drumuri judeţene. De asemenea, o nouă organizare este justificată prin intensificarea traficului, ca urmare a dezvoltării economice şi, implicit a creşterii numărului de autovehicule, atât în activităţi economice, cât şi acelor pentru uzul personal al  populaţiei. „În baza direcţiilor de dezvoltare durabilă,  respectiv de reducere a impactului asupra mediului, îmbunătăţire a accesibilităţii, de creştere a eficienţei economice, îmbunătăţire a calităţii vieţii, a mobilităţii stabilite la nivelul municipiului, se impune implementarea unor măsuri care să crească viteza de deplasare a vehiculelor şi să reducă emisiile de gaze cu efect de seră. Este imperios necesară găsirea de soluţii relativ simple de adaptare  a infrastructurii rutiere a municipiului Suceava la stadiul actual, cât şi la cel de perspectivă al traficului”, se arată în expunerea de motive cu privire la aprobarea introducerii de sensuri unice, reorganizării de intersecţii şi de sensuri giratorii, dedicarea de benzi pentru transportul public, cât şi la noile reglementări referitoare la circulaţie. Pachetul de măsuri vine pe fondul dificultăţilor legate de posibila lărgire a unor tronsoane de străzi, neasigurarea de locuri spaţioase de parcare, dar şi a variantelor de ocolire a municipiului. Aceasta, în condiţiile în care pe arterele din reşedinţa de judeţ s-a atins limita superioară a capacităţii de circulaţiei, consecinţele regăsindu-se în blocarea unor porţiuni, în anumite intervale orare, creşterea pericolului de accidente, dar şi în sporirea emisiilor de gaze de eşapament şi a zgomotului. Pe de altă parte, înmulţirea staţiilor de alimentare cu carburanţi, atelierelor de reparaţii şi spălătoriilor auto creează probleme de intrare sau de ieşire din fluxul auto stradal. Noua propunerea legislativă are la bază un studiu întocmit în 2018, cu prognoză pentru următorii 10 ani, realizată după un model de transport „în patru paşi” şi care se referă la decizia de a efectua sau nu deplasarea, destinaţia deplasării, modul de transport folosit şi itinerarul străbătut. La întocmirea studiului, în calcul au fost luate datele demografice ale municipiului Suceava, distribuţia spaţială a numărului de locuitori, datele socio-economice şi de utilizarea a teritoriului, reţeaua rutieră, transportul public local, datele de trafic şi fluxurile de circulaţie. Proiectantul a avut în vedere şi fluxul de autovehicule pe oră în intersecţiile aferente străzilor şi bulevardelor „1 Mai”, „Ştefan cel Mare”, „Ana Ipătescu”, „Petru Rareş”, „Vasile Alecsandri”, „Mihai Eminescu”, „Mărăşti”, „George Enescu” şi Calea Obcinilor.