05 iunie 2018


În Consiliul Local,
Douăzeci de personalităţi, cetăţeni de onoare ai municipiului Suceava, cu prilejul şedinţei festive dedicată Centenarului Marii Uniri   
·       Pentru echilibru de gen, lista va include 10 femei şi 10 bărbaţi, autorul iniţiativei fiind Angela Zarojanu, şefa Comisiei pentru cultură a deliberativului.  
·       Propunerea a  fost făcută cu prilejul aprobării hotărârilor privind conferirea titlului de cetăţean de onoare soliştilor instrumentişti Constantin Mîndrişteanu şi Leonard Zamă.
Angela Zarojanu, consilier municipal PNL, a venit în faţa colegilor din Consiliul Local cu propunerea ca, în şedinţa festivă din noiembrie, când va fi celebrat Centenarul Marii Uniri, unor mari personalităţi să li se înmâneze diploma şi insigna de Cetăţean de onoare al municipiului Suceava. Printre acestea s-ar număra, potrivit alesului liberal, 10 reprezentante ale sexului frumos, laureate ale Galei „Femei de succes, performanţă la superlativ”, la a cărei organizare are o contribuţie majoră. „Pentru că este anul Centenarului şi se fac foarte multe  evenimente, Comisia de cultură propune ca, în şedinţa festivă din luna noiembrie, să facem 10 cetăţeni de onoare ai municipiului Suceava. Eu aş propune pe doamnele care au fost premiate la >”, a spus Angela Zarojanu, precizând că dintre acestea - personalităţi reprezentative -, unele sunt în viaţă, în timp ce altele nu, iar pentru două deja s-a decernat respectiva distincţie. Zarojanu a continuat precizând că, pentru a nu fi considerată o discriminare, pe respectiva listă îşi vor găsi locul şi 10 bărbaţi, cel puţin la fel de merituoşi.       
„Pentru că păstrăm echilibrul de gen, propun şi încă 10 bărbaţi, ca să fie, în total, 20 de personalităţi. Comisia de cultură se angajează să facă propuneri pertinente, pentru ca, în Consiliul Local, să stabilim o listă, iar în cadrul unei şedinţe festive, în anul Centenarului, să premiem personalităţile respective cu titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Suceava”, a explicat consilierul PNL. Angela Zarojanu şi-a prezentat iniţiativa în şedinţa ordinară a deliberativului municipal sucevean, la momentul aprobării hotărârilor privind conferirea titlului de cetăţean de onoare al Sucevei soliştilor instrumentişti Constantin Mîndrişteanu, membru al Ansamblului artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava între 1983 şi 2001 şi Leonard Zamă, membru al Ansamblului artistic „Ciprian Porumbescu”, profesor la Şcoala Populară de Arte „Ion Irimescu” Suceava. Potrivit Regulamentului aprobat de Consiliul Local în 2010, distincţia de cetăţean de onoare se acordă, în principal, unor înalte personalităţi politice, ştiinţifice sau culturale care, prin activitatea lor social-profesională au contribuit la realizarea unor noi legături ştiinţifice, culturale sau economice cu efecte favorabile asupra municipiului Suceava.  Respectivul titlu şi drepturile conferite de calitatea de cetăţean de onoare nu se acordă în cazul foştilor colaboratori ai Securităţii, desfăşurării unor activităţi cu caracter ostil localităţii şi locuitorilor acesteia, precum şi în urma unei condamnări printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Diploma şi insigna au fost instituite odată cu aprobarea Regulamentului din 2004, acestea fiind înmânate titularilor cu prilejul unor evenimente festive marcante. Cetăţenii de onoare beneficiază de acces gratuit pe mijloacele de transport în comun, precum şi la spectacolele şi manifestările ştiinţifice, cultural-artistice şi sportive organizate în municipiu, la care primăria Suceava are calitatea de organizator.