Inspectorii de muncă îi
caută pe angajatorii care nu au autorizaţie pe linie de prevenire a
accidentelor şi bolilor profesionale
· Autorizarea
premerge începerea oricărei activităţi, verificate fiind primăriile, unităţile
sanitare, unităţile de învăţământ, judecătoriile, protopopiatele, asociaţiile,
fundaţiile şi instituţii publice.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava
desfăşoară campania privind verificarea respectării prevederilor referitoare la
autorizarea funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în
muncă. Romeo Butnariu, şeful instituţiei sucevene spune că aceasta are ca
obiectiv verificarea respectării prevederilor legale de către angajatorii care
au obligaţia de a se autoriza la ITM. „Pentru autorizarea funcţionării din
punct de vedere al sănătăţii şi securităţii în muncă, angajatorii declară pe
propria răspundere faptul că activităţile se vor desfăşura în conformitate cu
prevederile legale”, pune în vedere Butnariu. Astfel, potrivit Legii nr.
319 din 2006, în vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în
muncă şi pentru prevenirea accidentelor şi bolilor profesionale, angajatorii au
obligaţia să obţină autorizaţia de funcţionare, înainte de începerea oricărei
activităţi. În acest sens, Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava se
autorizează instituţiile şi organizaţiile care desfăşoară activităţi pe
teritoriul judeţului Suceava, precum primăriile, unităţile din subordinea
Direcţiei de Sănătate Publică, cele subordonate Inspectoratului Şcolar Judeţean,
judecătoriile, protopopiatele, asociaţiile, fundaţiile, instituţii publice. „Nu
se autorizează la ITM persoanele juridice pentru care autorizarea funcţionării,
inclusiv din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă se efectuează în temeiul Legii nr. 359/2004, cât şi persoanele fizice autorizate să
desfăşoare activităţi economice, întreprinderile individuale şi întreprinderile
familiale, pentru care procedura de înregistrare în Registrul comerţului şi de
autorizare a funcţionării este reglementată de OUG nr. 44 din 2008”, explică Romeo Butnariu, şeful Inspectoratului
Teritorial de Muncă Suceava, punctând că
autorizarea acestora din urmă se face în baza declaraţiei pe propria
răspundere, la Oficiul Naţional Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul
Suceava.