După ce s-a remarcat cu
poeziile populare,
Vasile Cerlincă, "recidivează"
cu volumul "Aforisme"
·
"Bucuria mea este mare. Eu, un om simplu, fără prea
multă carte, dar un iubitor de carte, am reuşit să las ceva în urma mea, ceva
scris", ne mărturiseşte autorul.
După ce în anii trecuţi a
publicat două cărţii de poezii populare, Vasile Cerlincă
"recidivează" cu o nouă apariţie, dar de aceasta dată în calitate de
"antolog". Este vorba despre o impresionantă culugere de 6.360 de
aforisme, maxime şi cugetări pe care autorul le redă pe numai puţin de 650 de
pagini. Volumul, ieşit de sub tipar la Editura Muşatinii, are 3 părţi, cu reflecţii
adunate şi selectate de-a lungul a 13 ani, iar după cum mărturiseşte însuşi
Vasile Cerlincă, acestea se doresc a fi adevărate medicamente pentru sufletele
cititorilor. "Pentru a trage foloase din citirea acestor mii de
aforisme, propune-ţi măcar unul singur pe care să-l aplici în viaţa ta. Nu vei regreta!", îndeamnă autorul cu "greutatea" celor 67 de
ani de-a lungul cărora zilnic viaţa i-a dat lecţii. Vasile Cerlincă povesteşte că
a avut mereu la îndemnă pixul şi hârtia, mostrele de înţelepciune oferite cititorilor
săi fiind extrase sau culese din cărţile citite, filmele şi emisiunile vizionate,
din Biblie, predicile preoţilor, dar şi de la "oameni simpli, de pe
stradă". Autorul, membru al Partidului România Mare, aduce un omagiu regretatului
om de cultură, pamfletar şi politician Corneliu Vadim Tudor, care i-a fost
mentor, atât ca scriitor, dar şi ca iubitor de ţară. De altfel, Vasile Cerlincă
nu preia din volumul de "Aforisme" al lui C.V. Tudor, ci reproduce "vorbele
înţelepte" ale celui care - cu prilejul multelor întâlniri - avea să-i
schimbe "viaţa, gândirea şi caracterul". De altfel, dovadă stau şi
fotografiile pe care autorul le are împreună cu fostul lider al Partidului
România Mare şi care sunt expuse la finele volumului.
Potrivit poetului popular
şi "antologul" sucevean cele două volume de poezii publicate
anterior, cât şi noul volum de "Aforisme" sunt averea spirituală pe
care o lasă urmaşilor săi. "Bucuria mea este mare. Eu, un om simplu,
fără prea multă carte, dar un iubitor de carte, am reuşit să las ceva în urma
mea, ceva scris. Când nu vom mai fi pe acest pământ, fetele mele, nepoţii mei
şi strănepoata mea îşi vor aminti de mine, citind aceste cărţi", este
crezul lui Vasile Cerlincă.