Prefectul Constantin Harasim cere
păstrarea curăţeniei la revelioanele în aer liber
La sediul Instituţiei Prefectului judeţului
Suceava a avut loc o şedinţă de lucru la care au participat reprezentanţii
Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean,
Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţiei Sanitar Veterinară şi
pentru Siguranţa Alimentelor, Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Direcţiei de
Sănătate Publică, Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu Suceava,
Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Gărzii Forestiere Suceava,
Sistemului de Gospodărire a Apelor şi Serviciului Judeţean de Ambulanţă
Judeţean. În cadrul întâlnirii, prefectul Constantin Harasim a solicitat instituţiilor
în cauză să asigure tuturor măsurilor de siguranţă şi ordine publică pentru
perioada de final de an, respectiv în intervalul 31 decembrie 2015 – 03
ianuarie 2016. Ca element suplimentar la măsurile stabilite a fost cel privind
menţinerea curăţeniei în spaţiile publice, pe timpul desfăşurărilor
manifestărilor de sfârşit de an organizate în aer liber. Totodată, au fost
analizate şi aspectele legate de evenimentul produs în data de 27 decembrie
2015, la o pensiune din Suceviţa, judeţul Suceava, când reclamate au fost mai
multe cazuri de toxiinfecţie alimentară la turiştii cazaţi. Instituţiile cu
atribuţii de control, precum Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa
Alimentelor, Direcţia de Sănătate Publică şi Oficiului Judeţean pentru Protecţia
Consumatorilor au efectuat verificări în zona lor de competenţă, prefectul
judeţului, Constantin Harasim, solicitându-le acestora informări asupra
constatărilor făcute, precum şi a măsurile legale dispuse.