Stradă închisă circulație, în proiectul de
alimentare cu apă
·
"Este cu risc, pentru că nu știu măsura în care vom
reuși să turnăm asfalt și beton în acea zonă", arată primarul Ion Lungu.
De la finele săptămânii trecute, timp
de jumătate de lună strada "Gheorghe Doja", din cartierul Burdujeni,
va fi închisă traficului anunță primarul Ion Lungu. Pe artera în cauză au loc lucrări în cadrul
proiectului de reabilitare a rețelelor de alimentare cu apă și rețelelor de
canalizare de canalizare, intervenții finanțate cu fonduri europene
nerambursabile prin Programul Operațional Sectorial - Mediu. Oficialii companiei Pfeiffer spun că vor să
termine de branșat locuințele din zonă, după care să tracă la asfaltare.
"Este cu risc,
pentru că nu știu măsura în care vom reuși să turnăm asfalt și beton în acea
zonă. Însă aceste lucrări trebuie făcute, pentru că este un proiect început, iar
dacă subtraversările nu sunt făcute acum, vor fi executate în primăvară" a declarat primul
gospodar al urbei.
Lungu a precizat că și-a dat
acordul asupra închiderii porțiunii cu pricina, atât timp cât există variante
viabile de circulație. Ediul-șef spune că îi va zori pe constructori să treime
cât mai repede respectivele intervenții, urmând ca în cazul în care vremea nu
va permite, artera va fi menținută în circulație prin balastări. "Oricum,
lucrările pe acest an se apropie de sfârșit și nu sunt de acord să se înceapă
unele noi, pe alte străzi. Însă acolo unde am intervenit, vrem să finalizăm,
astfel încât să asigurăm condiții normale de circulație în sezonul rece",
a explicat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.