Modernizarea zonei Palatului
Administrativ ar putea începe anul acesta
Lucrările aferente proiectului de reabilitare a
pietonalului, străzilor şi iluminatului public din jurul Palatului
Administrativ, depus în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală(PNDL
ar putea începe până la finele anului, crede primarul municipiului Suceava, Ion
Lungu, precizând că procedurile pentru desemnarea constructorului sunt în curs
de desfăşurare. "Suntem în curs de derulare a licitaţiei pentru
modernizarea zonei centrale a municipiului Suceava, în preajma Palatului
Administrativ, inclusiv a străzii Libertăţii şi Aleea Nucului. Este vorba
despre 30 de miliarde de lei vechi alocate de Guvernul României, şi sper să
obţinem să obţinem cât mai repede avizul ANRMAP şi SEAP, astfel încât putem demara efectiv lucrările în
acest an", a declarat ocupantul fotoliului din Areni, Ion Lungu. Întrucât, în conformitate cu OG nr. 36/2006,
suma este mai mică decât echivalentul a 5 milioane de euro (fără TVA), s-a
demarat procedura cererii de oferte, care are avantajul de a se derula într-un
interval de timp mai scurt. Ofertanţii sunt obligaţi să aibă, în ultimii 3 ani,
o cifră de afaceri de 6 milioane de lei (fără TVA) şi minim 3 lucrări similare
în valoarea de 3 milioane de lei (fără TVA). Valoarea totală a investiţiei este estimată la
10,37 de milioane de lei, adică la circa 2,3 milioane de euro. Cheltuielile care
ar urma să fie suportate de la bugetul local, de către beneficiar, respectiv de
către Primăria municipiului Suceava, sunt în valoare de 497.194 de lei, adică
de 110.463 de euro. Proiectul vizează modernizarea infrastructurii stradale
urbane, reabilitarea pietonalului şi modernizarea sistemului de iluminat public
pe străzile „Ştefan cel Mare”, „Vasile Bumbac”, „Libertăţii” şi pe Aleea
Nucului, scopul urmărit fiind creşterea confortului urban pentru locuitorii
oraşului, cât şi pentru alţi participanţi la traficul auto şi cel de pietoni.
În faţa Palatului Administrativ, precum şi pe cele două laterale ale imobilului
care găzduieşte Consiliul Judeţean şi Prefectura, vor fi montate dale de granit
similare celor de pe esplanada Casei Culturii, în perimetrul din urmă
circulaţia urmând a fi doar pietonală. Intervenţiile auxiliare vor consta în
repararea trotuarelor şi intersecţiilor din zonă, înlocuirea ramelor şi
capacelor de la canalizare, amenajarea şi semnalizarea marcajelor rutiere. Prevăzută este şi înlocuirea a 41 de stâlpi
ai sistemului de iluminat public, iniţial proiectul fiind depus la Agenţia
pentru Dezvoltare Regională Nord Est, cu sediul la Piatra Neamţ.