Din cauza controalelor
Curţii de Conturi, sucevenilor le frică să mai facă declaraţii false pentru
ajutorul la încălzire
·
Numărul cererilor a scăzut faţă de anii trecuţi, sucevenii
racordaţi la sistemul centralizat de termoficare depunând 2.036 de dosare.
·
"Oamenii sunt conştienţi că nu este bine să declare
date nereale", crede primarul Ion Lungu.
Data limită de depunere a
dosarelor pentru sprijinul financiar la încălzirea locuinţei în sezonul rece
2014-2015 este 19 noiembrie, ulterior cererile urmând a fi centralizate şi
trimise la Ministerul Muncii, în vederea avizării plăţilor, a anunţat ieri,
într-o conferinţă de presă, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. Până
acum, sucevenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au depus 2.036
de cereri, numărul acestora scăzând faţă de anii trecuţi. Şeful executivului
local crede că diminuarea se datorează creşterii veniturilor, însă, cel mai
probabil, aceasta este cauzată de înăsprirea condiţiilor în care ajutorul este
disponibilizat. Astfel, în anii trecuţi, ca urmare a necorectitudinii declaraţiilor făcute de
potenţialii beneficiari, Curtea de Conturi a dispus returnarea a banilor. "Aş
vrea să cred că au crescut veniturile sucevenilor, însă mai există şi o altă
cauză. Aşa cum se ştie, a venit Curtea
de Conturi şi a făcut verificări încrucişate, iar la numite persoane le-au luat
banii înapoi. Probabil că oamenii sunt conştienţi că nu este bine să declare
date nereale", a evidenţiat Lungu.
Proprietarii de centrale
individuale pe gaze naturale au venit cu 498 de solicitări de acordare a
sprijinului financiar al statului, iar altele 10 au fost făcute de familiile
care se încălzesc cu radiatoare electrice. Nu în cele din urmă, 154 dosare au
depus şi sucevenii care folosesc combustibili solizi sau lichizi. Plafonul pentru acordarea sprijinului
financiar la încălzirea locuinţei cu energie termică în sistem centralizat este
similar anului trecut, respectiv de 786 de lei net pe membru de familie şi
1.082 de lei, în cazul unei persoane singure. Venitul net pe membru de familie
al celor care au folosit combustibili solizi, gaz petrolier lichefiat sau
radiatoare electrice nu poate depăşi 615 lei.
Primăria a comandat tipărirea a 7.000 de formulare de cerere tip,
abonaţii sistemului centralizat de alimentare cu apă caldă şi căldură urmând a
depune dosarele la sediile asociaţiilor
de proprietari; familiile care se încălzesc cu combustibili solizi, gaz
petrolier lichefiat sau energie electrică vor merge cu documentaţia la sediul
Direcţiei de Asistenţă Socială din Burdujeni, în timp ce proprietarii de
centrale termice individuale pe gaze naturale se pot prezenta la sediul din
Suceava al Primăriei.