Curtea de conturi vrea să vadă
cât de iluminaţi sunt sucevenii
·
Consiliul Local al municipiului Suceava, prin Hotărârea
nr. 278 din noiembrie 2008, a aprobat, contra a 100.000 de euro, achiziţionarea
sistemului de iluminat public de la E.on Moldova.
·
În intervalul iunie 2010-februarie 2012, Primăria a
implementat un proiect european de modernizare a iluminatului de pe artera
principală, valoarea acestuia ridicându-se la peste 12 de milioane de lei.
Curtea de Conturi efectuează, la Primăria Suceava,
un audit de performanţă cu tema "Analiza performanţei iluminatului public
în municipiul Suceava". Anunţul este făcut de şeful administraţiei locale
Ion Lungu, potrivit căruia serviciul public sucevean este eficient, iar pentru
creşterea performanţei acestuia urmează a fi făcute şi alte investiţii. "Nu este un element de noutate, Curtea
de Conturi venind, de regulă, de două ori pe an la Primăria Suceava. Analizat
este modul în care este folosit iluminatul public, iar personal cred că avem
performanţă. Am făcut investiţii pe bani europeni, după ce am cumpărat, la un
preţ mic, reţele de electrice de la E.on", precizează Lungu. Edilul-şef
spune că respectivul control se deosebeşte de cele de fond, anul trecut,
municipalitatea fiind auditată sub aspectul performanţei serviciului public de
salubritate. Potrivit primului gospodar al urbei reşedinţă, din acest punct de
vedere "nu au fost depistate nereguli majore". "Nu au fost
găsite nereguli mari, însă atunci când vin, organele de control întotdeauna
trebuie să găsească ceva", a
explicat primarul Ion Lungu.
Serviciul de iluminat public din municipiul
Suceava cuprinde iluminatul stradal-rutier, iluminatul stradal-pietonal,
iluminatul arhitectural, iluminatul ornamental şi iluminatul-festiv. Conform
strategiei amintite, iluminatul stradal-rutier şi iluminatul stradal-pietonal
cuprinde 2.449 de stâlpi de metal şi 2.151 de stâlpi de beton, cu circa 4.650 de corpuri de iluminat.
Iluminatul public este asigurat prin folosirea de linii electrice subterane de
joasă tensiune, în lungime de 192,4 km şi linii aeriene de joasă tensiune,
lungi de 57,34 km. Activitatea de întreţinere şi reparare a echipamentelor
electrice de iluminat public din municipiul Suceava este desfăşurată de
societatea comercială Loial Impex SRL Suceava, în baza unui contract de lucrări
de întreţinere şi reparaţii. Consiliul Local al municipiului Suceava, prin
Hotărârea nr. 278/20.11.2008, a aprobat achiziţionarea sistemului de iluminat
public de la E.on Moldova, contra a circa 100.000 de euro. În intervalul 18
iunie 2010-28 februarie 2012, Primăria municipiului Suceava a implementat
proiectul „Modernizarea iluminatului public pe artera principală a municipiului
Suceava”. Proiectul a fost finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional
2007-2013, valoarea acestuia ridicându-se la 12,23 de milioane de lei, sumă din
care 9,14 milioane de lei reprezintă asistenţă financiară nerambursabilă.
Primăria municipiul Suceava urmăreşte să facă alte investiţii complexe în
domeniu, prin proiectul „Management modern şi eficient al iluminatului public din
municipiul Suceava”, acesta făcând parte din Programul de cooperare
elveţiano-român „Swiss-Romanian cooperation programe”.