Pregătiri intense pentru Ziua
Naţională şi Sărbătorile de iarnă
·
"Conform tradiţiei, pe data de 1 Decembrie, vor fi
aprinse instalaţiile din cei 3 brazi de Crăciun, precum şi iluminatul
ornamental din oraş", a precizat edilul-şef Ion Lungu.
Trei pomi de iarnă vor fi împodobiţi anul acesta în municipiul
Suceava, a făcut cunoscut primarul
reşedinţei de judeţ, Ion Lungu,
menţionând că brazii deja sunt plasaţi în centrul urbei în cartierul
Burdujeni, precum şi la sediul administraţiei locale. "Primăria
municipiului Suceava se pregăteşte să întâmpine cum se cuvine, Ziua Naţională
şi Sărbătorile de iarnă. Conform tradiţiei, pe data de 1 Decembrie, vor fi
aprinse instalaţiile din cei 3 brazi de Crăciun, precum şi iluminatul
ornamental din oraş", a precizat edilul-şef Ion Lungu.
Anul acesta, pentru crearea unei atmosfere cât mai
adecvate evenimentelor de sfârşit an, din vistieria municipală este prevăzut a
se disponibiliza un total de 200.000 de lei. Noile achiziţii vor fi destinate
împodobirii, cu predilecţie, a zonei centrale, instalaţiile şi ornamentele
disponibilizate urmând a lua calea cartierelor urbei reşedinţă. Pe de altă parte Primăria
municipiului Suceava va cheltui, de la bugetul local, în vederea marcării
zilelor făuririi României Mari, respectiv a celei de 28 noiembrie şi 1
decembrie, suma de 35.000 de mii de lei. Astfel, 15.000 de lei vor fi orientate
înspre plata serviciilor artistice care vor fi prestate de
"Buciumaşii" din Cîmpulung Moldovenesc, Ansamblul folcloric
"Cetina" din Vama, Corala "Academica" din Cîmpulung
Moldovenesc, precum şi a concertului extraordinar al Sofiei Vicoveanca. O sumă
de 20.000 de lei va fi cheltuită cu asigurarea produselor care vor fi oferite
gratuit participanţilor la evenimentul organizat pe data de 1 Decembrie, pe
esplanada Casei Culturii din reşedinţa de judeţ.