În primele trei trimestre
ale anului,
Comisarii suceveni de
mediu au dat amenzi de peste 600.000 de lei
·
În primele 9 luni ale anului, au fost constatate 108 de
sancţiuni contravenţionale principale, 159 de controale fiind desfăşurate
pentru verificarea sesizărilor şi petiţiilor.
În primele trei trimestre ale
anului 2014, lucrătorii Comisariatului Judeţean Suceava al Gărzii Naţionale de
Mediu au avut un total de 790 de controale, informează comisarul şef Adriana
Iordache. Oficialul instituţiei sucevene face cunoscut că personalul din subordine
a întreprins 353 de inspecţii planificate la obiective încadrate în clasele de
risc A, B, C şi D şi cuprinse în Planul de control pentru anul 2014, dintre
care 178 în domeniul poluării industriale, iar 175 în cel al biodiversităţii,
biosecurităţii şi ariilor naturale protejate. În perioada la care facem
referire, comisarii de mediu suceveni au desfăşurat, de asemenea, 473 de
inspecţii neplanificate, 313 fiind pe linia controlului poluării industriale,
iar 124 pe cea a controlului biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor
naturale protejate. În cadrul controalelor neplanifcate, 159 de acţiuni au fost
desfăşurate pentru verificarea sesizărilor şi petiţiilor; 5 în vederea
respectării condiţiilor impuse de actele de reglementare, iar 13 inspecţii au
fost urmare a auto-sesizării. Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu
a impus efectuarea a 135 de inspecţii, în timp ce 113 de verificări au avut loc
în colaborare cu alte autorităţi, respectiv cu Instituţia Prefectului a
judeţului Suceava, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Bucovina” şi Sistemul de Gospodărire a Apelor. Comisarul şef
Adriana Iordache a declarat că, pe
durata descinderilor, au fost constatate 108 de sancţiuni contravenţionale
principale, controlorii aplicând 53 de amenzi, în valoare totală de 630.600 de
lei, şi dând 55 de avertismente. În primele 9 luni ale anului, comisarii
suceveni de mediu au luat măsura aplicării a 6 sancţiuni contravenţionale
complementare de suspendare a activităţii agenţilor economici, făcând şi o
propunere de suspendare a actelor de reglementare, respectiv a autorizaţiei de
funcţionare pe linie de mediu.