Primăria Suceava se
pregăteşte să tragă cortina hibernală peste lucrările din proiectul european de
apă şi canalizare
·
"Sper ca în această perioadă, în care se anunţă
temperaturi bune, până pe data de 14 noiembrie, să finalizăm acolo unde avem de
turnat asfalt sau beton", a declarat primarul Ion Lungu.
Primăria municipiului Suceava
intenţionează să sisteze lucrările din cadrului proiectului european de extindere
şi reabilitare a reţelelor de apă şi a reţelelor de canalizare. Aşa a lăsat de
înţeles ieri, şeful administraţiei locale, Ion Lungu, cu prilejul întâlnirii
săptămânale de analiză a stadiului intervenţiilor, menţionând că, în condiţiile
în care temperaturile negative se stabilizează, execuţia nu mai poate fi una de
calitate. Edilul-şef le-a cerut oficialilor firmei constructoare să profite de
zilele calde din această perioadă, pentru a face ultimele asfaltări şi
betonări. Din totalul de 30 de străzi pe care s-au executat lucrări la
infrastructura subterană de utilităţi, pe 13 încă se intervine din plin,
acestea urmând, de asemenea, a fi terminate până pe 14 noiembrie, când se va
instala îngheţul. "Sper ca în
această perioadă, în care se anunţă temperaturi bune, până pe data de 14
noiembrie, să finalizăm acolo unde avem de turnat asfalt sau beton. Sigur şi
celelalte străzi sunt importante, însă dacă vin temperaturi de sub zero grade
Celsius nu se mai poate lucra", a declarat primul gospodar al
oraşului.
Şeful executivului judeţean a
precizat faptul că, în sfârşit, a început asfaltarea străzii
"Depoului" din cartierul Iţcani, "care poate constitui un studiu
de caz: aşa se face, aşa nu trebuie să se facă". De asemenea, se toarnă
asfalt pe alte două străzi importante, "despre care se tot vorbeşte de
jumătate de an", respectiv "Petru Rareş" din zona Pieţei agroalimentare
centrale, şi "Zamca" din cartierul cu acelaşi nume. Ion Lungu a pus
accent şi pe strada închisă parţial, "Gheorghe Doja", de legătură între
Burdujeni şi Iţcani, şi care - se speră -, va fi dată circulaţiei la sfârşit de
săptămână. Până la încheierea proiectului cu finanţare nerambursabilă în cadrul
Programului Operaţional Regional(POR), extinderea reţelelor de alimentare cu
apă se va face pe 76 de străzi, respectiv pe circa 31,3 km. Reabilitările au în
plan 25,4 de km de conducte de pe 67 străzi, din toate cartierele, mai puţin
centrul oraşului. Reţelele de canalizare de pe 70 de artere sunt în extindere
cu 32,7 km, iar cele de pe alte 15 străzi, în lungime de 6 km, vor fi reabilitate.
Perioada de aplicare a POS Mediu a fost stabilită pentru anii 2010-2013, însă
obiectivele acestuia au fost prelungite şi după expirarea intervalului.