Inspectorii fiscali suceveni, 23
de plângeri penale pentru firmele care se sustrag de la plata obligaţiilor
către buget
·
În primele 9 luni ale anului, "tunurile" fost
puse pe societăţile care desfăşoară activităţi în domenii cu risc ridicat de
producere a evaziunii fiscale.
·
Prejudiciul provocat este de peste 13 milioane de lei,
cele mai multe sesizări vizând firme din exploatarea şi prelucrarea lemnului(11);
construcţii(5), precum şi din sectorul produselor agroalimentare(5).
În primele 3 trimestre ale anului 2014,
inspectorii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava au avut 1.066
de descinderi la contribuabilii persoane juridice, dintre care 80 de inspecţii
fiscale generale, 705 de inspecţii de fiscale parţiale, 159 de controale
inopinate, 35 de controale încrucişate şi 87 de cercetări la faţa locului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei sucevene, Oana Violeta Apetrea,
acestea au urmărit verificarea agenţilor economici în ceea ce priveşte modul de
calculare, evidenţiere şi virare, în cuantumul şi la termenele stabilite de
lege, a obligaţiilor faţă de bugetul de stat. Prioritate au avut agenţii
economici care desfăşoară activităţi în domenii cu grad de risc ridicat de
producere a evaziunii fiscale, precum în energie, alcool, tutun, produse
agroalimentare, transport, turism, construcţii, exploatarea lemnului, dar şi cu
privire la utilizarea forţei de muncă. Accent s-a pus, totodată, pe verificarea
contribuabililor care înregistrează restanţe la plată, a celor care nu depun
deconturi sau care au TVA de rambursat mai multe luni în decursul unui an şi nu
solicită rambursarea acesteia. Conform sursei citate, în urma controalelor
inspectorilor fiscali, la bugetul statului urmează a intra sume suplimentare
care se ridică la nu mai puţin de 47,63 milioane de lei, valoare amenzilor
aplicate fiind de 161.300 de lei. Pe de altă parte, datorită verificărilor
făcute de către lucrătorii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice în primele
9 luni ale acestui an, pierderea fiscală s-a diminuat cu 2,42 de milioane de
lei.
Nu în cele din urmă, inspectorii specializaţi au
instituit 23 de măsuri asigurătorii, pentru 16,61 de milioane de lei şi, de
asemenea, au întocmit 26 de sesizări penale, pentru un prejudiciu care
însumează 13,17 milioane de lei.
Sesizările penale au vizat agenţi economici care au ca obiect de
activitate exploatarea şi prelucrarea lemnului(11 sesizări penale pentru un prejudiciu
care totalizează 8 de milioane de lei); construcţiile(5 sesizări penale pentru
6,38 de milioane de lei prejudiciu; transporturile(3 sesizări penale cu pagube
de 82.276 lei); produsele agroalimentare(5 sesizări penale cu prejudiciu de 1,5
de milioane de lei), precum şi turismul,
cu o sesizare penală. În 3 trimestre ale anului, la contribuabili persoane
fizice 2014 au fost întreprinse 915 de acţiuni de control, dintre care: 834 de
inspecţii fiscale generale, 49 de inspecţii fiscale parţiale, 9 controale
inopinate, un control încrucişat şi 22 de cercetări la faţa locului.