Măsuri de îndepărtare a
dezastrului de pe strada "Gheorghe
Doja"
·
Locuitorii din zonă au reclamat că nu mai pot circula pe
strada plină de gropi și noroi, ba mai mult chiar că și-au stricat
autoturismele din cauza craterelor din carosabil.
După ce locuitorii din zonă au făcut
sesizări la Primăria Suceava, autoritățile locale i-au măsuri de limitare a
dezastrului de pe strada "Gheorghe Doja", pe care se fac lucrări de
reabilitare și extindere a rețelelor de apă și a celor de canalizare, cu
fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Sectorial-Mediu. Șeful
municipalității, Ion Lungu, le-a cerut reprezentanților firmei constructoare să
nu țină toată artera închisă și să adopte soluții care să permită accesul pe
tronsoane, cât și pe benzi de circulație. Aceasta în condițiile în care, în
prezent accesul mijloacelor de transport în comun, precum și ale riveranilor nu este asigurat. "Este o foarte mare problemă pe strada
, unde se fac subtraversările și racordurile, în vederea
branșării oamenilor la apă și canalizare. Am fost la fața locului, însă ceea ce
au cerut constructorii, să o închidem pe
porțiunea <Jean Bart> până la
intersecția cu Calea Unirii, nu pot fi de acord. Vom încerca să găsim soluții alternative, în
așa fel încât să lucrăm pe tronsoane, pe benzi de circulație, de așa natură, în
cât accesul pe această stradă să fie asigurat. Nu putem sta cu această stradă
închisă la nesfârșit", a declarat edilul-șef sucevean. Oficialii firmei constructoare
nu sunt în consens cu primarul Sucevei,
invocând faptul că "în acest fel, lucrările ar dura mai bine de o
lună", și nu doar două săptămână, așa cum s-a programat inițial. Primarul Ion Lungu a
menționat că odată scurgerea următoarelor două săptămâni și venirea frigului și
a ninsorilor, comandamentele pe tema lucrărilor la infrastructura subterană de
utilități vor fi suspendate. Aceasta și în condițiile în care pe majoritatea
străzilor intervențiile sunt la finalizare, iar pe altele noi nu se va mai da
ordin de lucru. Reamintim că unii dintre locuitorii zonei cu pricina au
reclamat că nu mai pot circula pe strada plină de gropi și noroi, ba mai mult
chiar că și-au stricat autoturismele din cauza craterelor din carosabil.