Nordic skate park va fi
deschis cu 2 luni de întârziere
·
Pistele de lângă Patinoarul artificial trebuiau inaugurate
pe Ziua copilului, însă au intervenit două nerespectări de termene.
·
După darea în
folosinţă a amenajărilor pentru skateri şi rolleri, poliţiştii locali vor
sancţiona pe cei care nu se conformează interdicţiei de a folosi pietonalul din
zona centrală.
Primarul municipiului Suceava, Ion
Lungu anunţă finalizarea lucrărilor de la parcul pentru rolleri şi skateri,
deşi tot şeful administraţiei locale precizează că acesta nu va putea fi pus la
dispoziţia amatorilor, întrucât „mai sunt unele probleme”, precum fragilitatea
pistelor, urmare a betonului care mai are nevoie de timp pentru „maturare”. Astfel,
după amânări succesive, deschiderea oficială a skate park-ului este programată
pentru data de 30 iulie. „În sfârşit, au fost finalizate lucrările la
skate park-ul de lângă Patinoar. Sigur, mai sunt nişte probleme de mică
anvergură, dar lucrarea în sine este terminată. Vom face o inaugurare oficială
pe data de 30 iulie 2014, şi nu mai repede, pentru că acolo există piste şi
trambuline pentru biciclişti, cei cu skateboard sau cu role, iar acel beton
trebuie să se matureze măcar încă două săptămâni”, a arătat Lungu.
Primarul Sucevei le cere celor care sunt pasionaţi de acest sport să nu mai folosească
esplanada din faţa Casei Culturii, care este zonă de promenadă. De altfel,
edilul-şef a făcut cunoscut că după inaugurarea amenajărilor pentru skateri şi
rolleri, poliţiştii locali vor sancţiona pe cei care nu se conformează
interdicţiei. „Primăria s-a ţinut de cuvânt, dar sper ca de cuvânt să se
ţină şi cei care practică acest sport, pentru că, pe lângă faptul că, în zona
centrală, deranjează pe copiii cu bunici, se distruge şi granitul pus la
suprafaţă. Acum au unde să meargă şi vom da în sarcină celor de la Poliţia
Locală să interzică accesul în zonă, având în vedere că dăm în folosinţă
această nouă lucrare”, a declarat Ion Lungu, primarul municipiului
Suceava. „Nordic skate park” se află în
preajma Patinoarului artificial de pe strada „Universităţii”, contractul de
finanţare, în valoare de 591.537 lei, fiind semnat cu societatea de construcţii
Civica Grup Suceava. În prezent, skaterii şi rollerii folosesc esplanada Casei
Culturii, unde deranjează pe sucevenii ieşiţi la plimbare şi, pe deasupra,
distrug şi pavimentul. Conform proiectului iniţial, suprafaţa ocupată de
viitoare amenajare este de 2.426 de metri pătraţi. Pista de rulare de beton
armat are 1.156 de metri pătraţi, spaţiul verde-380 de metri pătraţi, iar
suprafaţa ocupată de activităţi conexe este de 490 de metri pătraţi.