După 6 luni trecute din
acest an,
Treizeci de sesizări
penale pentru tăieri ilegale de arbori
·
Puşi la pământ au fost 1.587 de metri cubi de masă
lemnoasă, cu o valoare de 251.659 de lei.
Inspectorii silvici suceveni au
avut, în primul semestru al anului 2014, 386 de inspecţii pe 30.681 de hectare
de fond forestier şi vegetaţie forestieră din afara acestuia, indiferent de
forma de proprietate, precum şi controale de exploatare în partizile autorizate
de către ocoalele silvice, informează Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic
şi Vânătore Suceava. Conform inspectorului şef Daniel Constantin Coroamă, în
urma verificărilor controlorii au întocmit 30 de sesizări penale, pentru
tăierea ilegală a 1.587de metri cubi de masă lemnoasă, cu o valoare de 251.659
de lei. Coroamă face cunoscut, totodată că pe latura de exploatare au fost
întreprinse 427 de acţiuni de control, cele 91 de amenzi aplicate ridicându-se la
74.0000 de lei. Încă 96 de verificări care au vizat circulaţia materialului
lemnos s-au lăsat cu 32 de amenzi în sumă de 71.000 de lei şi confiscarea a 7
metri cubi de volum de material lemnos. Verificările urmărind provenienţa masei
lemnoase s-au petrecut atât în trafic, cât şi în pieţele în care aceasta era
valorificată. Alte 21 de controale au avut ca ţintă pe operatorii economici
care debitează material lemnos. Agenţilor economici depistaţi în neregulă li
s-au confiscat 96 de metri cubi de masă lemnoasă în fizic şi 7.820 de metru
cubi în bani, cele 187 amenzi date însumând 755.000 de lei.
Inspectorul şef Daniel Constantin
Coroamă a mai precizat că, urmare a
controalelor făcute la proprietarii de pădure, pentru neîncheierea de contacte
de administrare/prestări de servicii
publice, respectivii deţinători s-au ales cu 79 de amenzi totalizând 60.000 de
lei.