31 iulie 2014

Dispeceratul de supraveghere video al Primăriei, fără supraveghetori
·        Sistemul a fost realizat prin proiectul de creştere a siguranţei cetăţeanului şi prevenire a criminalităţii şi a costat 600.000 de euro, dintre care 80.000 de euro contribuţie a bugetului local.

Dispeceratul operativ şi de supraveghere video din cadrul  Primăriei municipiului Suceava funcţionează cu personal insuficient. Cel puţin aşa rezultă dintr-un raport privind activitatea  Poliţiei Locale în trimestrul al doilea al anului 2014, în care se cere suplimentarea numărului de lucrători cu atribuţii pe această linie. „Datorită faptului că au fost date în folosinţă toate camerele de supraveghere de pe raza municipiului Suceava, se impune suplimentarea numărului de poliţişti locali la postului de supraveghere video din cadrul Primăriei”, a arată în raportul semnat de şeful Poliţei Locale, Viorel  Horodenciuc.   Pe deasupra, cu toate că numărul de lucrători din cadrul Dispeceratului este neacoperitor, Horodenciuc arată că  aceştia au desfăşurat şi  activităţi specifice în cadrul Serviciului de Ordine, linişte publică şi pază nr. 1, adică al sediul executivului local. În perioada la care facem referire, la solicitarea instituţiilor publice abilitate, şi conform procedurilor stabilite la nivelul compartimentului, Dispeceratul operativ şi de supraveghere video a verificat 30 de înregistrări ale camerelor de luat vederi de pe raza municipiului Suceava, înmânând copii pe suport electronic ale acestora. Dispeceratul operativ şi de supraveghere video coordonează activitatea personalului compartimentelor de linişte, ordine publică şi pază, privind intervenţia la evenimente, precum şi a celui a serviciului de circulaţie pe drumurile publice, în scopul intervenţiilor în puntele critice. Dispeceratul coordonează, de asemenea, lucrătorii proprii, în vederea intervenţiilor la obiectivele asigurate cu pază, aflate în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale sau cea a instituţiilor publice de interes local. În condiţiile unui necesar de 150 de lucrători - aşa cum preciza primarul Ion Lungu -, Poliţia Locală are un efectiv de control de 110 de persoane, însă  7 locuri sunt vacante.  Dispeceratul de supraveghere video de la parterul Primăriei municipiului Suceava a fost amenajat prin proiectul de creştere a siguranţei cetăţeanului şi prevenire a criminalităţii, cu finanţarea accesată în cadrul Programului Operaţional Regional. Obiectivul acestuia  este monitorizarea, cu 108 camere video, a 80 de locaţii de pe lângă unităţile şcolare, instituţiile publice, parcuri, pieţe agro-alimentare, precum a intrărilor şi ieşirilor din municipiu. Materializarea proiectului a presupus consumarea a 600.000 de euro, dintre care 425.000 de euro fonduri nerambursabile, 80.000 de euro reprezentând contribuţia administraţiei locale la cheltuielile eligibile şi neeligibile, iar diferenţa fiind contribuţiile recuperabile din TVA.