29 iulie 2014

În evidenţele Primăriei Suceava,
Aproape 350 de contracte de muncă pentru asistenţii persoanelor cu dizabilităţi
·        În primul semestru au încetat 30 de contracte dintre care 18 prin decesul persoanei cu handicap grav.

La jumătatea acestui an, în evidenţa Direcţiei de Asistenţă Socială a municipiului Suceava figurau 349 de asistenţi personali ai persoanelor cu dizabilităţi, dintre care 77 pentru minori şi 267 pentru adulţi, alţii 5 aflându-se în concediu pentru creşterea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani.  Potrivit unei informări a Serviciului de Protecţie Socială al municipalităţii, pe parcursul primelor 6 luni ale anului 2014 au încetat 30 de contracte de muncă ale asistenţilor personali astfel: 18 prin decesul persoanei cu handicap grav; 10 prin desfacerea contractului de muncă la cerere; unul la expirarea duratei pentru care a fost încheiat contractul şi încă unul după încadrarea într-un alt grad de handicap. „În conformitate cu prevederile Ordinului comun al ministrului Sănătăţii şi Familiei şi al ministrului Administraţiei Publice din 2002, numărul asistenţilor personali s-a diminuat, deoarece persoanele cu nevoi speciale pot opta pentru plata unei indemnizaţii lunare echivalentă cu salariul asistentului personal”, se arată în informarea citată, în care se mai precizează că, în prezent,  Serviciul de Protecţie Socială are 282  dosare de persoane cu handicap grav care au solicitat să primească ei însuşi respectiva indemnizaţie. Potrivit reglementărilor în vigoare, asistentul personal încheie contract individual de muncă cu primarul unităţii administrativ-teritoriale pe raza căruia bolnavul cu handicap grav domiciliază. Astfel, în acest an, până pe data de 30 iunie, în evidenţele Direcţiei de Asistenţă Socială a Primăriei municipiului Suceava au fost înregistrate  22 de noi contracte de muncă. „Având în vedere reevaluările situaţiilor persoanelor în cadrate într-o categorie cu handicap, demers realizat de Direcţia de Asistenţă Socială, au fost efectuate aproximativ 1.100 de anchete sociale pentru Comisia de expertizare a persoanelor adulte şi Comisia pentru protecţia minorilor” se mai subliniază în informarea Direcţie de Asistenţă Socială.