Fermierii suceveni, subvenţii la hectar în valaore de
peste 224 de milioane de de lei
În judeţul Suceava, până la începutul lunii iunie 2014 au
fost făcute plăţi pe suprafaţă în
valoare de 224,22 de milioane de lei, anunţă printr-o informare Agenţia de
Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Suceava. Banii au fost încasaţi în
contul solicitărilor făcute pentru anul 2013, iar în ceea ce priveşte campania din anul acesta 2014, oficialii
APIA informează că până pe 31 mai fuseseră depuse 57.531 de hectare, din
totalul programat de 57.812 cereri, suprafaţa
pentru care se va acorda subvenţia din fonduri europene şi cele complementare
de la bugetul de stat fiind de 225.604 de hectare. În aceeaşi perioadă, în ţară
s-au adunat 1.047.604 de cereri, suprafaţa aferentă acestora fiind de 9.938.585
de hectare.
Termenul limită pentru depunerea cererilor de sprijin pe
suprafaţă pentru anul în curs, fără penalizări, a fost data de 15 mai 2014. În
cazul cererile înaintate după expirarea termenului amintit se aplică, la suma
totală de plată, o penalizare de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere.
Pe de altă parte, de menţionat este faptul că, după data de 10 iunie, cererile
pentru obţinerea sprijinului nu au mai fost admise la calcul. Sprijinul
financiar pe suprafaţă este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă(FEGA),
din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală(FEADR) şi de la bugetul de
stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale(MADR). Pentru
a beneficia de respectivul sprijin, solicitanţii trebuie să fie înscrişi în
Registrul fermierilor şi să exploateze o suprafaţă agricolă de cel puţin 1
hectar, o parcelă neputând avea sub 0,30 hectare.