·
Strategia noastră este de a face noi blocuri de locuinţe
sociale, iar dacă putem să vindem aceste case care se prăbuşesc, este foarte
bine”, explică primarul Ion Lungu.
·
Alesul local Donţu(PSD) scuză afaceri PDL, consilier
democrat liberal Seredenciuc solicitând punerea pe masă a dovezilor şi
sesizarea organelor abilitate.
Municipalitatea suceveană
intenţionează construirea de noi blocuri de locuinţe sociale, anunţă edilul şef Ion Lungu, care evidenţiază
că această strategie este însoţită de vinderea vechilor imobile către actualii
chiriaşi. „Avem foarte multe locuinţe sociale degradate, care riscă, oricând,
să cadă peste oamenii de acolo. Din păcate, Primăria nu are bani şi nu îşi
poate permite să construiască alte case sau să consolideze structura de rezistenţă. Ideal pentru noi ar fi să le
vindem către oamenii care, de 20 de ani, locuiesc în ele şi care trebuie să le
gestioneze ca atare ”, reliefează Lungu.
O primă tentativă de înstrăinare s-a înregistrat în ultima şedinţă a
Consiliului Local, când, printr-o iniţiativă legislativă a primarului PDL Ion
Lungu, supusă aprobării plenului a fost vânzarea, contra sumei de aproximativ
28.000 de lei, a unei case cu parter şi un teren aferent de 119 de metri
pătraţi. Avizul Comisiei de urbanism, în care majoritatea este deţinută de
aliaţii PSD şi PNL, a fost negativ,
alesul democrat liberal Costel Tătăranu cerând explicaţii. „Votul acesta
nefavorabil nu poate fi justificat? Este vorba,
totuşi, despre nişte case care se dărâmă”, a iterat Tătăranu. Proiectul de hotărâre a picat din cauza
împotrivirii aleşilor USL, Ovidiu Donţu acuzând că este vorba despre „o afacere
PDL”. „Ce înseamnă 119 metri pătraţi vânduţi? Cât de social este acest caz? Or, suntem cu toţii proşti,
aici?”, s-a întrebat Ovidiu Donţu, având în vedere terenul care s-ar preta la
eventuală nouă investiţie imobiliară. Fostul viceprimar Viorel Seredenciuc,
consilier PDL, a opinat că acuzele aduse sunt nefondate, solicitând punerea pe
masă a dovezilor şi sesizarea organelor abilitate. „Trebuie să ne abţinem ca,
pe fondul viitoarelor alegeri, să aruncăm asemenea anateme, fără nicio dovadă.
Dacă avem vreo probă că este afacere PD, să o punem pe masă şi să anunţăm un
organ al statului”, a spus Seredenciuc.
·
„Vine iarna, se pune zăpadă, iar acoperişul o să cadă
peste oameni”, atrage atenţia Liviu Cîrlan, ales social democrat.
Consilierul PSD Liviu Cîrlan a
remarcat imobilul în cauză este degradat iar la iarnă ar putea scadă peste
familia pe care o adăposteşte. „Am rămas consternat, pentru că o inspecţie în
construcţii spune că starea structurii de rezistenţă este precară. Parţial
peretele din spate este înclinat şi grinzile de susţinere sunt parţial
putrezite. Totuşi, vine iarna, s-ar putea pune zăpadă pe acoperiş, într-o
anumită cantitate, şi să cadă peste acei oameni”, a reliefat alesul municipal
social-democrat.
Edilul şef Lungu a accentuat că proiectul de hotărâre a fost iniţiat la
insistenţa chiriaşului care, în ultimii ani a bătut insistent în uşile
Primăriei. „Este vorba despre o solicitare de pe strada Gherasim Buliga, o casă
care oricând se poate prăbuşi. Este făcută o evaluare de către Romcontrol, iar
respectiva persoană, solicitantul, cred că a fost la mine în audienţă de
peste 50 de ori, de când sunt primar.
Repet, strategia noastră este de a face blocuri de locuinţe sociale, iar aceste
case care se prăbuşesc, dacă putem să le vindem este foarte bine”, a explicat
ocupantul fotoliului din Areni, Ion Lungu.
La finele anului trecut, Primăria
Suceava a repartizat 20 de locuinţe sociale, în tronsoanele construite pentru
chiriaşii evacuaţi din casele naţionalizate. Aceasta în urma intervenţiilor
făcute la Compania Naţională de Investiţii(CNI), care prin O.G. nr. 74/2007, a
găsit o portiţă legală de schimbare a
destinaţiei unităţilor de locuit respective. Blocul cu pricina se află
pe Bulevardul „1 Decembrie 1918”, zona Metro şi conţine 40 de unităţi de
locuit, respectiv 30 de apartamente cu două camere şi 10 garsoniere. Clădirea este
împărţită în două tronsoane, fiecare dintre ele cu subsol, trei etaje şi
mansardă.