30 august 2018


Cinci mari operatori de publicitate au acaparat Suceava 
·        90% din panourile publicitare demolate de Primărie erau proprietatea a două mari firme specializate, care, de-a lungul  timpului, nu şi-au achitat obligaţiile către bugetul local, subînchiriind respectivele mijloace altor societăţi, spune primarul Ion Lungu. 
·        Potrivit informaţiilor vehiculate în Consiliul Local, datoriile firmelor de publicitate, acumulate încă de dinaintea primului mandat al lui Lungu,  ar ajunge la 1 milion de lei, jumătate din sumă fiind obligaţie a unui singur operator.                 
Modificările la regulamentul privind publicitatea stradală a fost respins ieri, în şedinţa ordinară a Consiliului Local Suceava.   Vasile Mocanu, consilier PSD, a reproşat că proiectul de hotărâre este unul făcut „pe picior”, fără studiu de impact şi care nu ar reflecta faptul că, în urma aplicării prevederilor acestuia, încasările la bugetul Sucevei „nu ar fi de n ori mai mari”. „Nu cred că acest  regulament ar fi oportun în momentul de faţă”, a pus în vedere Vasile Mocanu, cerând şi eliminarea interdicţiei amplasării de mijloace de publicitate la o distanţă mai mică de 150 de metri de intersecţii, deoarece aceasta ar însemna dispariţia totală a publicităţii în zone importante ale urbei, care  s-ar putea constitui în surse de venit considerabile pentru vistieria suceveană.
Aleşii ALDE, prin vocea lui Dan   Roibu, a spus că proiectul de hotărâre ar trebuie retras şi repus pe tapet după ce, în Parlament, va fi aprobat actul normativ, aflat  în dezbatere pe această temă, la propunerea partidului din care face parte. Supus la vot, proiectul de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului local de publicitate privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate a picat cu 11 voturi „împotrivă” şi 10 abţineri, din totalul celor 21 consilieri prezenţi.  Primarul Ion Lungu a precizat că noul regulament este unul fundamentat, beneficiind, printre alţii, de aportul specialiştilor Ordinului Arhitecţilor, Poliţiei Rutiere, Direcţiei de Cultură şi Culte şi Agenţiei pentru Protecţia Mediului. Tot ca urmare interpelării aleşilor social democraţi, referitoare la demolarea panourilor amenajate de firmele specializate în publicitate, edilul-şef a precizat că obiectul executării l-au făcut marii datornici, unii având de obligaţii datând dinainte de 2004, când Lungu a venit pentru întâia oară la conducerea administraţiei publice locale sucevene. „Au fost 5 operatori mari care au acaparat Suceava, cu restanţe foarte mari la plată şi pe care i-am somat, i-am  pasat şi le-am reeşalonat sumele datorate. Ulterior, i-am dat instanţă, am reziliat contractele şi i-am executat”, a reliefat şeful executivului local, precizând că în ciuda executării, amenajările în cauză, cu reclamele aferente, „rămâneau în picioare”. Potrivit lui Lungu, 90% din panourile publicitare demolate erau proprietatea a două mari firme specializate, care, de-a lungul timpului, nu şi-au achitat obligaţiile către bugetul local, subînchiriind respectivele mijloace altor societăţi. „Suntem pe drumul cel bun, pentru că, oricum, aceste mari firme nu plăteau”, a punctat primarul Ion Lungu, menţionând, în viitor, spaţiile cu destinaţie publicitară vor fi scoase la licitaţie şi atribuite în mod corect şi transparent, astfel încât să aducă bani la bugetul municipiului Suceava. Potrivit informaţiilor vehiculate în Consiliul Local, datoriile firmelor de publicitate ar fi de 1 milion de lei, jumătate din sumă fiind obligaţie a unui singur operator.                  

·        Primarul este obligat să ceară proprietarului desfiinţarea panoului, atunci când, pe o perioadă mai mare de 60 de zile, se constată lipsa afişării reclamelor.
Viceprimarul Lucian Harşovschi anunţa, în luna mai, că Primăria Suceava îndepărtase de pe domeniul public 47 de panouri publicitare, doar 6 dintre firmele aflate într-o asemenea situaţie si-au ridicat, de unele singure, amenajările cu pricina. Campania Primăriei a demarat la finele anului 2017, adjunctul şefului executivului sucevean precizând că lucrătorii specializaţi ai administrativului aveau ca sarcină să ridice alte 60 de panouri dintre cele ale căror proprietari nu se conformaseră somaţiilor. Noul Regulament de publicitate arată că primarul municipiului Suceava este obligat să ceară proprietarului desfiinţarea construcţiei-suport pentru mijlocul de publicitate, atunci când constată lipsa afişării reclamelor pe o perioadă mai mare de 60 de zile. Totodată, printre altele, amplasarea de mijloace publicitare nu este permisă pe semnele de circulaţie, pe stâlpii de iluminat public, pe benzile de delimitare a sensurilor de circulaţie, dar şi pe lucrările de artă care traversează drumul. Pe de altă parte, în scopul asigurării siguranţei cetăţenilor şi integrităţii bunurilor, operatorii de publicitate vor fi obligaţi să-şi realizeze mijloacele publicitare din materiale şi elemente structurale care respectă actele normative privind calitatea în construcţii. Mijloacele publicitare nu pot fi amplasate la o distanţă mai mică de 2 metri faţă de limita de proprietate a clădirilor sau terenurilor private ale persoanelor fizice şi persoanelor juridice, fără acordul scris al proprietarilor. Nu în cele din urmă, operatorii de publicitate vor avea obligaţia identificării prin inscripţionarea mijloacelor publicitare cu informaţii privind denumirea operatorului, codul de identificare fiscală a acestuia şi numărul autorizaţiei de construire.       

Pentru prevenirea pestei porcine africane,
Razii ale sanitar veterinarilor suceveni pentru depistarea suinelor crescute pe lângă stânele din judeţ 
·        Verificate au fost 388 de stâne şi 59 de cantoane silvice fiind, din 454 de porci descoperiţi, 332 fiind neidentificaţi.
·        După 32 de controale operate în târguri, pentru comercializarea de animale fără documente, inspectorii DSVSA au dat 4 amenzi de 1.920 de lei.
 În luna august, inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava au desfăşurat o serie întreagă de controale tematice privind pesta porcină africană, vizate fiind, în primul rând, târgurile de animale. Dr. Dănuţ Corneanu, director executiv al DSVSA, precizează că, totodată, acţiuni de control au fost întreprinse în trafic, de verificări nescăpând stânele şi cantoanele silvice, „pentru a se stabili cu exactitate numărul de suine care sunt crescute în respectivele locuri şi dacă acestea sunt identificate şi înregistrate, conform legislaţiei în vigoare”. În ceea ce priveşte târgurile de animale dr. Dănuţ Corneanu spune că 32 de controale au fost operate în amenajările cu această destinaţie din Vicovu de Sus, Boroaia, Rîşca, Bogdăneşti, Drăguşeni, Liteni, Dolhasca, Vereşti, Gura Humorului, Rădăuţi, Arbore, Putna şi Marginea. Drept urmare, în conformitate cu prevederile HG nr. 984 din 2005, inspectorii DSVSA  au dat 4 amenzi în valoare de 1.920 de lei, sancţionaţii comercializând animale fără documentele prevăzute de legislaţie. Prin sită au fost trecute 388 de stâne şi 59 de cantoane silvice fiind, din 454 de suine descoperite, 332 fiind neidentificate. „În aceste cazuri s-a dispus identificarea şi înregistrarea, în regim de urgenţă, a suinelor, cât şi respectarea cu stricteţe a prevederilor Ordinului pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind condiţiile de biosecuritate în exploataţiile de suine”, a reliefat şeful DSVSA Suceava. Verificate au fost exploataţiile comerciale de suine Agrosuin Moara şi Tagro Grup Veresti, însă la acestea nu s-au depistat încălcări ale normelor de biosecuritate. Controlorii s-au oprit şi pe la 58 de circumscripţii sanitare veterinare concesionate, urmărit fiind modul de efectuare acţiunilor sanitare veterinare de interes public naţional şi a realizării acţiunilor de identificare şi înregistrare a animalelor. La o menajerie, administratorul societăţii a primit o amendă de 720 lei, sancţiune aplicată pentru comercializarea de animale fără documentele. Cu privire la modul de respectare de către agricultori a condiţiilor de eco-condiţionalitate, în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermierii din România, în luna august, inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au fost autorii a 25 de controale specifice. Conform dr. Dănuţ Corneanu, directorul DSVSA, în echipe mixte, cu reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean s-au desfăşurat 4 controale în trafic, vizat fiind transportul de animale. Acţiunile s-au concretizat în aplicarea a două amenzi  într-un total de 1.440 lei, cei cu pricina fiind sancţionaţi pentru că transportau animale fără documente, cât şi cu mijloace auto neautorizate.

Luni,
Ultima zi pentru obţinerea sprijinului financiar la ovine şi caprine   
·        În 2017, sprijinul cuplat pentru speciile în cauză a fost de 25 de euro pe cap de animal.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Suceava  informează că luni, 3 septembrie 2018, este ultima zi de aducere a documentelor specifice de către fermierii care au depus cerere unică, prin care au solicitat, în campania 2018, sprijinul cuplat în sectorul zootehnic pentru speciile ovine şi caprine. Este vorba despre adeverinţa eliberată de asociaţia sau agenţia acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea registrului genealogic al rasei, avizată de către Agenţia Naţională Zootehnică prin Oficiul pentru Zootehnie Judeţean sau adeverinţa eliberată de această din urmă instituţie. „Având în vedere faptul că 1 septembrie 2018 este zi nelucrătoare, termenul de depunere se prelungeşte până la data de 3 septembrie 2018, inclusiv”, se arată într-un comunicat de presă al Centrului Judeţean al APIA Suceava. În sectorul zootehnic se acordă, în funcţie de criteriile de eligibilitate, ajutoare naţionale tranzitorii (ANTZ) fermierilor crescători de animale din speciile bovine, ovine şi caprine, înscrişi în evidenţa APIA cu cod unic de identificare.  În cauză sunt schema decuplată de producţie la specia bovine, în sectorul lapte; schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul carne şi schema de producţie, pentru speciile ovine şi caprine.  
În 2017, sprijinul cuplat pentru ovine şi caprine a fost de 25 de euro pe cap de animal. Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic pentru taurine din rase de carne şi metişii acestora s-a ridicat la 519,9 euro pe cap de animal, iar pentru vaci de lapte la 442 de euro pe cap de animal.     

Platforma de garare a autobuzelor Diviziei electrice a TPL costă peste 2 milioane de lei  
·        Proiectul de achiziţionare cu finanţare nerambursabilă a 35 de autobuze electrice va fi depus la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est de la Piatra Neamţ cel târziu la începutul lunii octombrie.
·        Suma, acoperită din finanţarea europeană, nu include şi ridicarea de birouri şi clădiri pentru mentenanţă, finanţate fiind doar terasamentul rutier, zidul de sprijin, împrejmuirea, cât şi reţelele de utilităţi.
Lucrările pentru amenajarea platformei de garare a autobuzelor electrice vor fi executate la capătul străzii „Căpitan Grigore Andrei”, „pe un tăpşan”, în Burdujeni-sat şi vor demara încă din acest an. Potrivit primarului Ion Lungu, acestea costă 2,18 milioane de lei, respectiv circa 650.000 de dolari, sumă avansată constructorul ieşean Nord Vision.  „Vom intra cu un proiect de hotărâre pe ordinea de zi suplimentară a Consiliului Local, să urgentăm lucrurile. Vom trece apoi la partea de licitare, pentru demara lucrările în acest an, în aşa fel încât atunci când vom avea acordul de finanţare să venim în întâmpinarea proiectului cu această platformă. Este obligatoriu platforma să fie 100% a Primăriei municipiului Suceava”, a spus şeful municipalităţii. Conform primarului, termenul de execuţie este de 3 luni, lucrările incluzând realizarea terasamentului rutier, a unui zid de sprijin şi a împrejmuirii. Platforma va fi din beton din ciment, cea de a doua variantă, din staturi de asfalt, fiind exclusă.  Conform unei hotărâri anterioare a Consiliului Local, platforma de garare a aşa-zisei Divizii electrice a societăţii de transport public TPL va avea 5.000 de metri pătraţi. Respectiva hotărâre prevedea şi o staţie de mentenanţă de 900 de metri pătraţi; birouri pe 60 de metri pătraţi; vestiarele de 80 de metri pătraţi; depozit de scule şi piese pe 50 de metri pătraţi; stand pentru verificare auto de 65 de metri pătraţi, precum şi spălătorie aut pe 65 de metri pătraţi. Ieri, primarul Ion Lungu a declarat că suma de 2,18 milioane de lei, acoperită din finanţarea europeană, nu include şi ridicarea imobilelor amintite, pe lângă cele amintite finanţată fiind doar introducerea reţelelor de utilităţi. Conform edilului-şef, proiectul de achiziţionare cu finanţare nerambursabilă a autobuzelor electrice va fi depus la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est de la Piatra Neamţ cel târziu la începutul lunii octombrie. Primarul Ion Lungu a făcut cunoscut, ieri, că „formula” s-a modificat, cu banii UE, urmând a fi aduse 35 de autobuze, în loc de 40, întrucât 5 urmează a fi livrate în cadrul unui program al Guvernului. Aprobarea Proiectului  „Sistem integrat de transport ecologic” este condiţionată de construirea, pe o suprafaţă proprietate a autorităţilor locale, a unor amenajări corespunzătoare pentru adăpostirea şi întreţinerea mijloacelor de transport în cauză. Municipiul Suceava avea terenuri disponibile în Lunca Sucevei, la fostul operator de termoficare în sistem centralizat, dar şi la actualul sediul al TPL, însă suprafeţele sunt afectate de procese cu Termica şi, respectiv, cu TASA.   
Cu oarecare întârziere faţă de angajament, 
Optzeci de apartamente ANL vor fi recepţionate luna aceasta  
·        Amplasamentul pe care s-au ridicat cele 4 blocuri a fost predat firmei Victor Construct pe 16 iunie 2016, la acel moment durata execuţiei fiind stabilită la 24 de luni.
·        Primăria are evidenţă 517 de dosare, la repartizare intrând numai cei care au procedat la actualizarea acestora, a semnalat primarul Ion Lungu.
Cele 80 de noi unităţi de unităţi de locuit, construite în municipiul Suceava cu fonduri guvernamentale gestionate prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, vor fi date în folosinţă luna aceasta. Aşa a precizat ieri, într-o conferinţă de presă, primarul Ion Lungu, conform căruia în zilele următoare vor fi încheiate intervenţiile de racordare a blocurilor în cauză la reţelele de utilităţi.  „S-au terminat blocurile ANL, iar constructorul m-a anunţat că este gata să facă recepţia. Primăria mai are de făcut un racord la energia electrică, de aceea a solicitat E-on să-l realizeze cu celeritate. La termificare, branşarea se va face în perioada de revizie 3-7 septembrie, când se întrerupe alimentarea cu energie termică”, a declarat şeful executivului, menţionând că până pe 10 septembrie demersurile vor fi încheiate. Titularul cererii de repartizare a unei locuinţe pentru tineri, destinată închirierii, trebuie să fie major, de până la 35 de ani la data  înaintării solicitării, însă unitatea de locuit va fi primită doar în cel mult 12 luni de la împlinirea acestei vârste. Este obligatoriu ca beneficiarul să fie ocupant al unui loc de muncă, iar acesta, precum şi ceilalţi membri ai familiei, trebuie să nu mai fi deţinut o altă locuinţă proprietate sau să aibă o locuinţă cu chirie în municipiul Suceava ori la o distanţă mai mică de 10 km faţă de urbea reşedinţă, proprietate de stat sau a Primăriei. De asemenea, este obligatoriu ca solicitantul să îşi desfăşoare activitatea în Suceava sau în localităţi limitrofe aflate la maxim 10 km de municipiul amintit. „Avem în evidenţă un număr de 517 dosare. Le vom băga în lucru pe toate, însă acestea trebuiau actualizate. S-au cerut aceste documentaţii, la repartizare intrând numai cei care au adus noile documente”, a precizat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Amplasamentul pe care s-au ridicat cele 4 blocuri ANL a fost predat firmei Victor Construct pe 16 iunie 2016. Este vorba despre o suprafaţă de teren  de pe Bulevardul „1 Decembrie” 1918”, lângă Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă, acolo unde mai există blocuri ANL, cât altele cu destinaţia de locuinţe sociale. La acel moment, durata execuţiei a fost estimată la 24 de luni. Autorităţile locale sucevene s-au angajat la suportarea cheltuielilor cu realizarea reţelelor de utilităţi, dar licitaţia, cât şi lucrările efective, au demarat cu întârziere. În zonă, Primăria are încă 80 de apartamente şi garsoniere. Recepţia acestora a fost făcută la finele anului 2009, iar beneficiarii s-au mutat în casă nouă în anul următor. În acelaşi perimetru au fost amenajate 40 de unităţi de locuit pentru chiriaşii evacuaţi din casele naţionalizate, o parte dintre acestea căpătând destinaţia de locuinţe sociale.  

Trei milioane de lei alocate unităţilor de învăţământ din Suceava, pentru pregătirea noului an şcolar 
·        Primarul Ion Lungu va lua partea la deschiderea festivă de la minimum 10 grădiniţe, şcoli primare gimnazii şi colegii.
Unităţile de învăţământ din municipiul Suceava vor putea primi în bune condiţii elevii şi cadrele didactice la început de nou şcolar. Cel puţin aşa susţine primarul Ion Lungu, care, a precizat că, şi în această de vară, de la bugetul local, pentru reparaţii şi investiţii a fost alocată o sumă destul de importantă. „Eu zic că, din punct de vedere administrativ, şcolile sunt pregătite pentru noul an şcolar. Cu sumele aprobate la  rectificare, avem, şi în acest an, alocate peste 3 milioane de lei. De aceea, credem că acel titlu de excelenţă în educaţie, pentru sprijinul acordat de autorităţile locale unităţilor, de învăţământ este meritat de Suceava. Astfel, arătăm, în continuare, că municipiul sprijină în continuare învăţământul preuniversitar”, a evidenţiat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Conform proiectului de hotărâre de rectificare a bugetului Sucevei, 1 milion de lei va lua calea Colegiului Naţional „Petru Rareş”, iar 300.000 de lei merg la Colegiul Tehnic Alimentar. Lucrări de anvergură sunt în curs la Şcoala Gimnazială nr. 10 şi la Sala de gimnastică  a Colegiul Naţional „Spiru Haret”, unele de amploare mai mică desfăşurându-se şi la celelalte unităţi şcolare şi unităţi preşcolare. Edilul-şef spune că în pregătire sunt 3 proiecte europene la Colegiul Tehnic „Petru Muşat”, Colegiul Naţional „Petru Rareş” şi Colegiul Tehnic Alimentar, la acesta din urmă pentru învăţământul dual, costurile neeligibile fiind asigurate din vistieria municipală. „Conform tradiţiei, voi participa, şi în acest an, pe 10 septembrie, la minim 10 şcoli, la deschiderea festivă a noului an şcolar, de principiu, în toate cartierele şi la toate formele de învăţământ, preşcolar, gimnazial, liceal, precum şi la Seminarul ortodox”, a anunţat primarul Ion Lungu.       

29 august 2018

Recolta de cartofi, sub semnul pesimismului
·        După atacul manei, putregaiului şi Gândacului de Colorado, producţia din 2017 va fi puţin probabil de atins, iar sămânţa pentru anul viitor nu va mai putea fi asigurată.  
·        Există şi motive de optimism, la porumb aşteptată fiind o producţie peste cea din anul 2017, iar recolte bune sunt estimate şi la floarea soarelui şi sfecla de zahăr.      
Recoltatul cartofului de toamnă a început în judeţul Suceava, însă campania are loc sub auspicii mai puţin favorabile. Cel puţin aceasta este opinia lui Haralampie Duţu, directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană (DJA), conform căruia precipitaţiile au determinat apariţia prematură a bolilor, împiedicând, în egală măsură, şi aplicarea eficace tratamentelor împotriva Gândacului de Colorado. Pe deasupra, cândva  principala cultură a judeţului - Suceava fiind printre primii producători ai ţării -, cartoful a început să piardă din ce în ce mai mult teren. „Era o cultură de top până în jurul anului 2.000. Însă, în ultimii ani, cartoful a pierdut ca suprafaţă cultivată în judeţ, iar pe acest fond, condiţiile meteorologice au afectat recolta din acest an, prin instalarea timpurie a manei, dar şi a altor boli”, precizează şeful DJA. Astfel, există premisele ca, urmare manei şi putregaiului care au pătruns la turberculi, mulţi dintre fermieri să rămână fără sămânţa necesară înfiinţării culturii anului 2019. Şi, ca totul să fie complet, ca urmare ploilor torenţiale, pământul este tasat, ceea ce face ca a scosul cartofilor să fie foarte dificil. „Din punct de vedere al volumului producţiei este foarte greu de făcut o estimare, recoltatul debutând, deocamdată, la micii cultivatori. Există însă neşansa ca toate bolile care au afectat aparatul foliar să se transmită şi către tuberculi, cu semne de întrebare asupra cartofului de sămânţă din anul următor. Aceasta în funcţie de cât a putut fiecare fermier să-şi protejeze cultura ”, reliefează Duţu, menţionând că, în 2017, s-au recoltat 20.000 kg la hectar, iar în anul 2018 „va fi foarte greu să se ajungă până acest nivel”. În schimb există motive de optimism în legătură cu floarea soarelui, la care „producţiile se arată a fi chiar foarte bune pentru judeţul Suceava, cu atât mai mult cu cât preţul oferit este unul mulţumitor”. Şi porumbul - aflat în stadiu vegetativ corespunzător -, ”promite rezultate bune în acest an”. Astfel, în condiţii optime de recoltare, aşteptată este o producţie superioară, peste cea de 4.000 kg la hectar, din anul 2017.
După părerea lui Haralampie Duţu, directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană, bine arată şi culturile de soia şi sfecla de zahăr.  
Grâul a trecut cu bine de vara ploioasă a lui 2018
·        Dacă media obţinută este similară celei din anul trecut, de 4.000 kg la hectar, calitatea acestuia este, totuşi, una de nivel mai scăzut.    
·        Chiar şi aşa, judeţul Suceava are asigurat necesarul de panificaţie, iar preţul de valorificare a producţie este superior anului 2017.  
Campania de recoltări de vară s-a încheiat în judeţul Suceava, însă potrivit lui Haralampie Duţu, directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană (DJA), ploile abundente nu au rămas fără repercusiuni. „Rezultatele sunt de nivel mediu. La unele specii producţiile au fost chiar bune, situându-se la nivelul celor rezultate în anul trecut, când am avut recolte record pentru judeţul Suceava. Dar, sunt şi rezultate mai slabe, la alte culturi, ca urmare a precipitaţiilor din cea de a doua jumătate a lunii iunie şi din toată luna iulie”, arată şeful primei instituţii agricole a judeţului. La grâu, triticale şi secară, cantităţile obţinute pe hectar de către cultivatori sunt la nivelul mediilor din anul 2017, reduceri de producţiei fiind consemnate, în mod deosebit, la mazăre, din cauza ploilor îndelungate. De asemenea, scăderi au fost înregistrate la orzoaica de primăvară, ovăz şi la rapiţă. După finalizarea cu oarecare întârziere a campaniei, faţă de un start precoce de două săptămâni, la grâu, media a fost de 4.000 kg la hectare, iar la triticale una de 4.125 kg la hectar. În ceea ce priveşte calitatea, precipitaţiile prelungite şi bogate s-au reflectat asupra masei hectolitrice şi, respectiv, asupra caracteristicii de panificaţie a grâului. „Nu putem spune că întreaga cantitate de grâu este panificabilă, deoarece de pe majoritatea suprafeţelor s-a recoltat după ploi. Grâul a fost treierat în august, iar nu la toţi fermierii este corespunzător din punct de vedere calitativ. Putem fi siguri că Suceava are necesarul de grâu pentru pâine şi produse de panificaţie, însă ştim că fluctuaţiile sunt mari, fiecare dimensionându-şi fluxul de producţie în funcţie de clienţii sau de furnizorii pe care îi are”, precizează directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană (DJA). Haralampie Duţu evidenţiază că preţul de valorificare a grâului este, deocamdată, de 0,65 de lei pe kg, mai mare decât cel din anul 2017, de 0,5 lei pe kg. Aceasta şi pe fondul condiţiilor meteorologice, implicit al  producţiei scăzute de grâu înregistrate în ţările europene.                  

Proiectul noii Legi a pensiilor, în dezbatere la Casa de Pensii Suceava
·        Discuţiile au fost ample şi au vizat atât sfera asiguraţilor, cât şi cea a pensionarilor actuali”, a declarat directorul executiv Constantin Boliacu, precizând că s-au avansat păreri, sugestii şi propuneri privind conţinutul viitorului act normativ.
Ieri, la sediul Casei Judeţene de Pensii Suceava a avut loc întâlnirea conducerii instituţiei cu reprezentanţi ai organizaţiilor teritoriale ale sindicatelor, pensionarilor, patronatelor şi societăţii civile. Întrunirea a survenit pe fondul procesului de transparenţă decizională cu privire la proiectul de  Lege privind sistemul public de pensii, aflat în stadiu de analiză şi formulare de propuneri şi opinii, toate în scopul identificării unor potenţiale variante de îmbunătăţire a viitorului act normativ. Directorul executiv Constantin Boliacu informează că, pe lângă conducerea Casei Judeţene de Pensii, prezenţi au fost funcţionari ai instituţiei, responsabili ai Prefecturii, precum şi ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor; Asociaţiei Pensionarilor „Solidaritatea”; Patronatului IMM Suceava; Patronatului Femeilor de Afaceri Suceava; CNSRL „Frăţia”; „Cartel Alfa”; „Meridian” şi Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice.  Cu acest prilej, conducerea Casei Judeţene de Pensii a prezentat noile prevederi aduse de proiectul Legii pensiilor, cât şi principalele beneficii ale acestora. Pe marginea celor prezentate, au vorbit reprezentanţii organizaţiilor şi asociaţiilor participante, care au avansat păreri, sugestii şi propuneri privind conţinutul proiectului în cauză. „Discuţiile au fost ample şi au vizat atât sfera asiguraţilor, cât şi cea a pensionarilor actuali. Au fost depuse materiale cu conţinutul pe larg al tuturor propunerilor preluate de CJP Suceava, urmând a fi întocmită o notă referitoare la rezultatele acestei întâlniri. Nota, împreună cu materialele depuse, va fi transmisă  către Casa Naţională de Pensii Publice, pe 30 august 2018”, a declarat directorul executiv Constantin Boliacu.   

28 august 2018

Din totalul de 114,
Doar 50 de primării au amenajat reţele de canalizare în localităţile judeţului    
·        Rate redusă de racordare a populaţiei, funcţionarea necorespunzătoare a staţiilor de epurare, cât şi dezvoltarea zonelor urbane, fără a se asigura şi dotarea aferentă, se regăsesc în poluarea resurselor de apă.
În 6 ani, lungimea simplă a conductelor de canalizare din judeţul Suceava s-a mărit cu 216,1 km, ajungând, în 2016, la un total de 934,2 km. Potrivit Raportului privind starea mediului în 2017 al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, dacă în 2011, din cele 114 unităţi administrativ-teritoriale, doar 38 aveau instalaţii de canalizare publică, în anul la care ne referim numărul acestora ajunsese la 50. „Se constată o creştere treptată, atât a lungimii simple a reţelelor de canalizare, cât şi a numărului de localităţi cu canalizare publică. Totuşi, faţă de numărul total de unităţi administrativ-teritoriale, respectiv municipii, oraşe, comune, în anul 2016 doar 43,85% deţineau o reţea publică de canalizare”, se subliniază în raportul instituţiei de mediu sucevene. Conform analizei dată publicităţii de către Agenţia pentru Protecţia Mediului, deşi încărcarea cu poluanţi a apelor uzate s-a redus substanţial în anii de după aderarea României la UE, evacuările urbane continuă să aibă cel mai mare impact asupra calităţii apelor de suprafaţă, în special în ceea ce priveşte poluarea cu substanţe organice. Poluarea respectivelor ape este urmare a ratei reduse de racordare a populaţiei la sistemele de colectare şi epurare; funcţionării necorespunzătoare a staţiilor de epurare, cât şi managementului deficitar al nămolurilor produse în respectivele staţii. Totodată, o cauză o reprezintă şi dezvoltarea zonelor urbane, fără a se asigura şi dotarea cu sisteme şi instalaţii de alimentare cu apă şi de canalizare, care „se reflectă, apoi, în evacuările de apă neepurate în emisarii naturali, ceea ce duce la o protecţie insuficientă a resurselor de apă”. Directivele europene impun statelor membre să asigure sisteme de colectare şi epurare secundară pentru toate aglomerările cu peste 2.000 de locuitori echivalenţi, localităţi cu evacuare directă în resursele de apă. De asemenea, obligatorie este amenajarea de sisteme de colectare şi epurare terţiară pentru toate aglomerările cu peste 10.000 de locuitori echivalenţi, cu evacuare în resursele de apă considerate zone sensibile.

În cinci ani,
Şase mii de locuinţe noi, în judeţul Suceava  
·        În intervalul 2013-2017, populaţia judeţului a sporit de la 741.314 de persoane la 753.707 de persoane, respectiv cu 12.393 de locuitori.    
Gradul de urbanizare în nivelul judeţului Suceava este de circa 43%, se arată în Raportul privind starea mediului în judeţul Suceava în 2017. Analiza urmăreşte evoluţia din perioada 2013-2017 a numărului mediu de persoane pe locuinţă, calculat ca raportul dintre mărimea populaţiei şi numărul total de locuinţe din judeţul Suceava. Astfel, în 2017, la o populaţie de 753.707 de locuitori şi la 270.545 de locuinţe, o locuinţă era împărţită, în medie, de  2,79 de suceveni.  În anul trecut, în mediul urban al judeţului Suceava figurau în evidenţe 115.638 de locuinţe şi 330.653 de locuitori, într-o unitate de locuit din oraşe şi municipii fiind înregistraţi, în medie, 2,85 de locuitori. La sate, inventariat erau 154.638 de locuinţe şi 425.054 de persoane, media fiind de 2,74 de co-ocupanţi ai unei case. „Atât la nivel de judeţ, cât şi la nivelurile rural şi urban, se poate constata că numărul de persoane per locuinţă este relativ constant,  se precizează în raportul amintit.  În 5 ani, adică în intervalul 2013-2017, în judeţul Suceava numărul de locuinţe a crescut de la 264.159 la 270.545 de unităţi, adică cu un total de 6.086 de locuinţe. Conform Raportului privind starea mediului în judeţul Suceava în anul 2017, în perioada la ce facem referire, populaţia judeţului a sporit de la 741.314 de persoane la 753.707 de persoane, respectiv cu 12.393 de locuitori.          
În 2011, la recensământul populaţiei şi locuinţelor, faţă de anul, precedent, populaţia judeţului Suceava a scăzut brusc de la 736.921 de persoane la 634.810 de persoane, respectiv cu 102.111 de locuitori. În aceste condiţii, la 259.727 de locuinţe, la nivel de judeţ o casă revenea unui număr mediu de 2,44 de suceveni.

27 august 2018

Drapelul naţional, steagurile Sucevei şi Centenarului, cu lungimi de 57 de metri, arborate la monumentul ecvestru a lui Ştefan cel Mare
·       Trebuia realizat acest lucru încă de a începutul activităţii Centenarului, odată cu sărbătorirea Zilei naţionale, pe 1 Decembrie 2017, dar niciodată nu este prea târziu în a realiza lucruri măreţe pentru cultura şi istoria noastre sucevene”, se arată într-un proiectul de hotărâre al aleşilor PSD.
·       „Din punctul meu de vedere proiectul nu este oportun, pentru că oricum le puneam, după ce lucrările de reabilitare a monumentului ecvestru al lui Ştefan cel Mare se terminau”, a  declarat primarul Ion Lungu.   
Grupul politic PSD din Consiliul Local Suceava propune arborarea drapelului României, a steagului propriu al municipiului şi a celui al Centenarului Marii Uniri lângă statuia ecvestră a domnitorului Ştefan cel Mare, amplasată în Parcul Şipote, în apropierea Cetăţii de scaun a Sucevei. Conform proiectul de hotărâre pus în atenţia aleşilor municipali cu prilejul întrunii lunare a deliberativului, „steagurile vor avea  o lungime de 37 de metri, proporţională cu mărimea catargelor, care vor fi de 50 de metri fiecare, prevăzute cu braţ rotativ mobil (cu cablu intern sau manivelă)”. Iniţiatorii proiectului cer ca arborarea celor 3 simboluri să aibă loc după „aprobarea şi realizarea proiectului de hotărâre”, prin încredinţare directă sau în baza unui caiet de sarcini. Steagul Centenarului Marii Uniri ar urma să fie coborât odată cu epuizarea manifestărilor dedicate importantului eveniment, acesta urmând fi înlocuit cu drapelul Uniunii Europene. Aceştia sunt de părere că Primăria şi Consiliul Local, „în calitate de reprezentanţi ai statului la nivel local”, trebuie se implice mai activ în comunicarea cu cetăţenii, promovând simbolurile naţionale şi cele locale, „astfel încât să străbată sufletul fiecăruia dintre noi”. „Locuitorii municipiului Suceava vor omagia cu mare respect această iniţiativă, care va contribui la crearea unei imagini pozitive despre municipiu şi structurile administrative locale şi va insufla în fiecare persoană care va păşi prin porţile Cetăţii un respect al valorilor şi simbolurilor naţionale. Trebuia realizat acest lucru încă de a începutul activităţii Centenarului, odată cu sărbătorirea Zilei naţionale, pe 1 Decembrie 2017, dar niciodată nu este prea târziu în a realiza lucruri măreţe pentru cultura şi istoria noastre sucevene”, se arată în fundamentarea proiectului de hotărâre.    Primarul Ion Lungu a declarat că este de acord cu arborarea însemnelor în cauză, opinând însă că, pentru aceasta, nu trebuia întocmit şi supus aprobării un proiect de hotărâre de Consiliu Local. „Din punctul meu de vedere proiectul nu este oportun, pentru că oricum le puneam, după ce lucrările de reabilitare a monumentului ecvestru al lui Ştefan cel Mare se terminau”, a explicat Ion Lungu. 

Două locuri de parcare pentru fiecare apartament, proiect nerealist al aleşilor PSD
·       În Suceava, la un grad de monitorizare de 320 de autoturisme la 1.000 de locuitori, terenurile rămase disponibile au suprafeţe mici, iar pe fondul unei cereri mari de locuinţe, acest imperativ ar împiedica dezvoltarea municipiului, se arată în raportul serviciului specializat al Primăriei. 
·       Cerând şi un supliment de 20% pentru vizitatori, cei 8 consilieri social democraţi consideră că asigurarea facilităţii în cauză trebuie să fie „nu numai o condiţie prealabilă a emiterii autorizaţiei de construire, ci şi una pentru însăşi valabilitatea acesteia”.                        
Aleşii PSD din Consiliul Local Suceava vor să condiţioneze ridicarea de blocuri de locuinţe de amenajarea a minimum două locuri de parcare pentru fiecare garsonieră sau apartament. Cel puţin aşa se poate concluziona din proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a deliberativului municipal, în susţinerea căruia se subliniază că „autorizarea executării construcţiilor care, prin destinaţie, necesită spaţii de parcare se emite numai dacă există posibilitatea realizării acestora în afara domeniului public”. Prin acelaşi proiect de hotărâre, consilierii social democraţi vor să impună, la locurile de parcare respective, şi un supliment de 20% destinat celor veniţi în vizitată la ocupanţii unităţilor de locuit. Autorii iniţiativei consideră că dezvoltarea de proiecte imobiliare cu locuri de parcare insuficiente afectează fluenţa circulaţiei, din care motiv asigurarea facilităţii în cauză trebuie să fie „nu numai o condiţie prealabilă a emiterii autorizaţiei de construire, ci şi una pentru însăşi valabilitatea acesteia”.  Pe de altă parte, de precizat este că, prin studiile care stau la baza întocmirii noului Plan Urbanistic General (PUG), aflat în prezent în stadiul de avizare, precum şi conform Planului de Mobilitate Urbană (PMU), gradul de monitorizare a reşedinţei de judeţ este de 320 de autoturisme la 1.000 de locuitori. Drept urmare, pentru persoanele fizice şi persoanele juridice care vor să construiască pe raza Sucevei, stabilită a fost obligaţia amenajării a minimum două locuri de parcarea în cazul locuinţelor unifamiliale cu lot propriu şi a cel puţin un loc de parcare de apartament, în cel al blocurilor de locuinţe. „Proiectul de hotărâre privind amenajarea a minimum două locuri de parcare la fiecare locuinţă nou-construită nu este oportun, deoarece mu poate fi aplicat la nivel local, date fiind că cererea de apartamente noi în municipiul Suceava este mare, iar terenurile rămase disponibile au suprafeţe mici, ceea ce ar conduce la imposibilitatea dezvoltării oraşului şi a satisfacerii acestei cerinţe”, se arată în raportul Serviciului „Urbanism şi amenajarea teritoriului” al Primăriei Suceava.

25 august 2018


Salariaţii pot afla singuri dacă angajatorii le plătesc contribuţiile, dar şi despre anul ieşirii la pensie
·        „Pentru a nu constata că, la momentul pensionării, le lipsesc ani de vechime, îi sfătuim pe salariaţi să verifice din timp acest aspect”, arată Constantin Boliacu, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Suceava.
 Orice persoană poate afla despre contribuţiile la sistemul asigurărilor sociale, cât şi despre data la care va deveni pensionar al sistemului public de pensii. Aceasta prin intermediul unui serviciu extrem de util pentru utilizatorii de internet, disponibil prin intermediu Casei Naţionale de Pensii Publice, serviciu care pune la dispoziţii informaţii precum cele despre stagiul de cotizare realizat sau vârsta la care se poate solicita înscrierea la una dintre categoriile de pensie existente. Constantin Boliacu, directorul executiv la Casei Judeţean de Pensii Suceava,  precizează că, în acest sens, doritorii trebuie să-şi facă un cont pe site-ul insituţiei, la adresa www.cnpp.ro, iar CNPP va pune la dispoziţie inclusiv informaţii cu privire la plăţile făcute de angajator, astfel încât, preîntâmpinată va fi situaţia neplăcută ca, în prag de pensionare, salariaţii să constate că nu îndeplinesc condiţiile de vechime pentru a se putea înscrie la pensie. După completarea formularului de pe pagina web a insituţiei, acesta va fi tipărit pe hârtie, semnat şi dus la Casa Judeţeană de Pensii Suceava, alături de o copie a actului de identitate. Cererea va fi procesată şi aprobată, iar, ulterior, solicitantului îi vor fi transmise datele de acces (nume utilizator şi parolă), pe e-mailul specificat de către beneficiar. „Pentru a nu constata că, la momentul pensionării, le lipsesc ani de vechime, îi sfătuim pe salariaţi să verifice din timp acest aspect. Solicitanţii care îşi deschid cont pe portalul CNPP se pot edifica cu privire la stagiul de cotizare realizat după data de 1 aprilie 2001 şi la data ieşirii la pensie, în funcţie de data naşterii”, arată Constantin Boliacu, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Suceava. De asemenea, oferite sunt alte informaţii de mare interes pentru utilizatori, persoane active, precum cele referitoare la pilonul II de pensii administrate privat. Deţinătorii de conturi pot afla, în acest fel dacă angajatorul a depus declaraţiile, dar şi care este nivelul contribuţiei  acumulate în conturile individuale. 



În primele 7 luni ale anului,
Suceava, locul trei pe ţară la angajări
·        La începutul lui august, rata şomajului în judeţ urcase până la 5,31%, respectiv cu 3,3 puncte procentuale, creştere pusă pe seama înscrierii la AJOFM a absolvenţilor promoţiei 2017-2018.   
Judeţul Suceava se află pe podium în ceea ce priveşte numărul de angajări din perioada 1 ianuarie-31 iulie 2018, se precizează într-o informare a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Potrivit statisticii ANOFM, cu 11.018 persoane angajate, Suceava se află pe locul al treilea în topul angajărilor, depăşit fiind de judeţul Timiş, cu 12.780 de încadrări în câmpul muncii şi capitala Bucureşti, cu 12.410. După judeţul Suceava, în ordine urmează Neamţ, cu 8.365 de angajări şi Iaşi, cu 7.234.
La finele primului semestru al anului 2018, în baza de date a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava, figurau 11.601 şomeri, dintre care 2.612 erau beneficiari ai indemnizaţiei de şomaj. La începutul lunii iulie, rata şomajului din judeţul Suceava era de 5%, în creştere cu 0,23 de puncte procentuale, în raport cu de luna trecută anterioară. „Trendul descrescător al ratei şomajului din ultimele 4 luni a fost întrerupt de înregistrarea absolvenţilor din promoţia 2018, care au ales să caute un loc de muncă, să beneficieze de primele cuvenite celor care se angajează sau de alte servicii de ocupare”, se subliniază într-o informare AJOFM. Potrivit acesteia, în cursul lunii iunie în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava s-au înregistrat 403 de absolvenţi, majoritatea finalizând studiile liceale. La debut de august, rata şomajului în judeţul Suceava urcase până la 5,31%, salt pus tot pe seama înscrierii absolvenţilor promoţiei 2017-2018.    

24 august 2018

Cinci zile fără apă caldă în municipiul Suceava 
·        În intervalul 3-7 septembrie, firma prestatoare a serviciului de alimentare cu apă caldă şi căldură desfăşoară lucrările anuale de reparaţii.    
·        În această perioadă vor fi racordate la sistem şi cele două noi blocuri ANL de pe Bulevardul „1 Decembrie 1918”, care vor fi date în folosinţă în toamnă.
Thermonet, prestatorul serviciului de transport, distribuire şi furnizare a energiei termice procedează, pentru 5 zile, la  revizia anuală a sistemului. Anunţul este făcut de directorul general Mugur Corlăţan, potrivit căruia intervenţiile pe magistralele de transport şi reţele de distribuire şi furnizare vor avea loc în intervalul 3-7 septembrie 2018, o perioadă în care alimentarea cu apă caldă va fi întreruptă. Şeful Thermonet precizează că, în primul rând, lucrările care vor fi efectuate au în vedere verificarea şi revizia convertizoarelor de frecvenţă ale pompelor nr. 1 şi nr. 2 ale treptei I aflate în preajma fostei Termica din Lunca Sucevei. Intervenţii se vor face la racordul punctului termic din Piaţa agroalimentară centrală a municipiului, iar la punctul termic „Cuza Vodă 6” urmează a fi schimbate contoarele din circuitul primar. Reparaţii vor surveni la racordurile punctelor termice „Cuza Vodă” nr. 3, nr. 4 şi nr. 5, respectiv pe conducta DN 250. Potrivit lui Mugur Corlăţan, supuse reviziei vor fi schimbătoarele de căldură pentru prepararea apei calde menajere din toate punctele termice de pe raza reşedinţei de judeţ. Firma care are în concesiune serviciul amintit profită de perioada de sistare pentru a interveni la introducerea alimentării cu apă caldă şi căldură a blocurilor construite pe Bulevardul „1 Decembrie 1918”, care vor fi date în folosinţă în această toamnă. Astfel, montare vor fi bucle de măsură şi se va face cuplarea branşamentelor celor două blocuri la punctul termic „ANL-Metro”. În apropiere, reparaţiile vor viza şi branşamentul Staţiuni de Cercetări şi Dezvoltare Agricolă, în zona Spitalului Vechi. Totodată, alte lucrări minore se vor desfăşura şi în alte puncte din Suceava. „Echipele Thermonet vor fi mobilizate şi vor executa toate lucrările pentru a reporni furnizarea apei calde menajere la termenul stabilit, cel de 7 septembrie 2018”, a declarat Mugur Corlţan, directorul general al Thermonet Suceava, prestatorul serviciului de transport, distribuire şi furnizare a energiei termice. 
A mai rămas o săptămână pentru intrarea în legalitate cu casele de marcat electronice
·        Pentru nedotarea cu aparatele de marcat, contribuabililor mari și mijlocii li se vor aplica sancțiuni începând cu 1 septembrie, cei mici fiind vizaţi de PE 1 noiembrie.
·        Contribuabilii sunt sfătuiţi să depună formularul „C 801” din timp, astfel încât aglomerarea din ultimele zile să fie evitată.
Agenția Națională de Administrare Fiscală a creat posibilitatea ca operatorii economici să poată obţine numărul unic de identificare a aparatelor de marcat electronice fiscale prin intermediul Spaţiului Privat Virtual (SPV), anunţă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava, precizând că, după 31 august, cei în neregulă riscă să fie amendaţi. AJFP recomandă celor în cauză să depună cererea de atribuire a numărului de ordine din Registrul de evidenţă a aparatelor de marcat electronice fiscale sau a numărului unic de identificare din aplicaţia informatică a ANAF, respectiv formularul „C 801”, astfel încât să primească certificatul de atribuire a numărului unic de identificare a aparatelor de marcat electronice fiscale. Conform Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava, informaţii despre completarea şi transmiterea cererii, inclusiv despre documentele care trebuie ataşate, pot fi găsite în ghidul de pe site-ul ANAF, la secţiunea Servicii online – „Aparate de marcat electronice fiscale” sau pot fi obţinute telefonic, apelând Serviciul central de asistenţă telefonică a contribuabililor „Call-center”, la nr. de telefon (+4).031.403.91.60.  Formularul „C 801” este disponibil pe pagina www.anaf.ro la rubrica Servicii online-declarații electronice. AJFP semnalează că, pentru nedotarea cu aparatele de marcat definite de art. 3, alin 2, ale Ordonanței de Urgenţă a Guvernului nr. 28 din 1999, inspectorii ANAF vor aplica sancţiuni contribuabililor mari şi mijlocii, începând cu data de 1 septembrie, iar contribuabililor mici, de pe 1 noiembrie. Totodată, contribuabilii sunt sfătuiţi să depună formularul „C 801” din timp, astfel încât să se evite aglomerarea din ultimele zile. 
Recalcularea pensiilor începe pe 1 octombrie 2018
·        Drepturile recalculate se cuvin şi se acordă de la această dată, indiferent de data emiterii sau comunicării deciziei de recalculare.
Conducerea Casei Judeţene de Pensii Suceava face cunoscută intrarea în vigoare a Legii nr. 221 din 27 iulie 2018, act normativ care aduce modificări şi completări la Legea nr.263 din 2010 privind sistemul unitar de pensii. Potrivit  directorului executiv, Constantin Boliacu,  obiectul Legii îl fac persoanele care au realizat un număr determinat de ani în condiţiile fostei grupe I de muncă, anterior datei de 1 aprilie 2001, şi în condiţii speciale de muncă, pentru care vârsta standard de pensionare se reduce cu unul până la 12 ani, în funcţie de numărul de ani de stagiu de cotizare realizaţi în aceste condiţii, sub rezerva realizării stagiului complet de cotizare prevăzut de legea nr. 263/2010. De asemenea, Legea vizează  şi anumite categorii socio-profesionale care sunt încadrate în condiţii speciale de muncă şi care beneficiază de o reducere mai mare de 12 ani a vârstei standard de pensionare, precum şi de un cuantum majorat al pensiei prin utilizarea - la determinarea punctajului mediu anual - a unui stagiu complet de cotizare mai mic decât cel general, sub rezerva realizării unui anumit număr de ani lucraţi în aceste locuri de muncă. Totodată, în vizor sunt pensionarii care au beneficiat de majorarea prevăzută la art.169  din Legea nr.263/2010 şi care, până pe 31 decembrie 2015, au avut drepturi stabilite sau recalculate prin utilizarea unui stagiu de cotizare mai mic decât cel general, datorită unor reglementări cu caracter special sau a dispoziţiilor unor hotărâri judecătoreşti. Nu în cele din urmă, este vorba despre pensionarii cu drepturi deschise între 1 ianuarie 2011 şi data intrării în vigoare a Legii nr. 221 din 27 iulie 2018 şi care au desfăşurat un număr determinat de ani în condiţii  speciale. Constantin Boliacu precizează că, În ceea ce priveşte recalcularea pensiilor cuvenite sau aflate în plată la data de 1 august 2018, procedura instituită prin Legea nr.221/2018 prevede că recalcularea se realizează din oficiu, nefiind necesară formularea şi înregistrarea unor cereri. Recalcularea se va realiza în perioada 1 octombrie 2018-30 septembrie 2019, iar drepturile recalculate se cuvin şi se acordă de la data de 1 octombrie 2018, indiferent de data emiterii sau comunicării deciziei de recalculare. În ceea ce privește recalcularea drepturilor aflate în plată, Legea nr. 221/2018 nu se referă la persoanele care şi-au deschis drepturile de pensie anterior datei de 1 ianuarie 2011, dar au beneficiat de majorarea punctajului mediu anual, celor care şi-au deschis drepturile de pensie după data de 1 ianuarie 2011, dar au făcut obiectul Legii nr.155/2016 privind minerii din subteran şi personalul din zonele I şi II de radiații, precum nici la cei care și-au deschis drepturile de pensie după data de 1 ianuarie 2011, dar au realizat activităţi încadrate în condiţii speciale. 

22 august 2018

După ce nu au fost convinşi de un program european,  
Patru mii de suceveni din 173 de blocuri ar opta pentru reabilitarea termică a apartamentelor cu susţinere de la bugetul de stat   
·        Asociaţiilor de proprietari le revine doar 10% din costuri, în comparaţie cu 25% în cazul ofertei europene, materializarea efectivă a programului guvernamental fiind posibilă din 2019.    
·        „Vream să salvăm aceste blocuri, să le mai consolidăm pentru încă o generaţie”, a precizat edilul-şef Ion Lungu, menţionând că, în două luni, dosarul ar putea fi depus la Ministerul Dezvoltării Regionale.
·        În urmă cu mai mulţi ani, Primăria a derulat un program de reabilitare termică a 16 blocuri de pe străzile „Mihai Viteazu”, „Scurtă” şi „Samuil Isopescu”, proprietarii asigurând 20% din valoarea investiţei.
Guvernul a modificat Ordonanţa de Urgenţă nr.18 din 2009, stabilind cote noi de cofinanţare a programului de creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe susţinut financiar din bugetul de stat, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Astfel, dacă în cadrul programului cu finanţare europeană nerambursabilă se înscriseră doar două blocuri, până acum, la compartimentul specializat al executivului, solicitări au venit pentru participarea a 173 de blocuri cu circa 4.000 de proprietari. Interesul se justifică prin aceea că oferta guvernamentală este de suportare a 60% din valoarea totală investiţiei, unităţii administrativ-teritoriale şi asociaţiei de proprietari revenindu-le, împreună, 40% din costuri. Aceasta în timp ce la un proiect finanţat de UE, în valoarea de minimum 100.000 de euro, cu mai multe blocuri în asociere, Primăria trebuia să asigure 15%, iar a proprietarii 25%.  Aşa se face că pe axa în cauză a programului european, cereri au fost pentru numai 2% din suma prevăzută, circa 2 miliarde de euro, urmând a fi redistribuită între alte axe, preferate de către administraţiile locale fiind investiţiile în străzi, poduri, parcări şi baze sportive. „Ştiut fiind faptul că este greu de bani, voi propune Consiliului Local ca Primăria să dea 30%, iar asociaţiile de proprietari doar 10%. În plus, se aplică şi prevederile legale privind cazurile sociale speciale, acolo unde nu sunt posibilităţi financiare. Astfel, Primăria poate achita, pentru anumite categorii de persoane, scutindu-le, astfel încât, pe anumite scări, proiectul să nu se blocheze. Vom face tot posibilul pentru a profita de acest program de reabilitare a apartamentelor, iar până la jumătatea lui septembrie voi avea o discuţie cu conducerile asociaţilor de proprietari”, a precizat edilul-şef sucevean, menţionând că vrea ca solicitările amintite să fie menţinute, dar să fie atraşi şi alţi participanţi. Potrivit lui Ion Lungu, în zona centrală a reşedinţei de judeţ, pentru un aspect urbanistic corespunzător, vor fi întocmite proiecte sincronizate. 
Până la această dată, către toate asociaţiile de proprietari au fost  trimise formulare de acorduri de parteneriat cu autorităţile administraţiei publice locale, iar Consiliul Local urmează să aprobe o hotărâre privind cotele de cofinanţare locală.   „Vream să salvăm aceste blocuri, să le mai consolidăm pentru încă o generaţie. Este un program în care îmi pun speranţe foarte mari, iar eu cred că, la 10%, vom convinge oamenii să vină în acest parteneriat cu Primăria”, a explicat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, punctând că se are în vedere ca, în două luni, dosarul premergător obţineri finanţării să fie depus la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu aplicare efectivă din 2019. De precizat este faptul că, în baza OUG nr. 18 din 2009, Primăria Suceava a derulat un program de reabilitare termică a 16 blocuri de pe străzile „Mihai Viteazu”, „Scurtă” şi „Samuil Isopescu”. Proprietarii au asigurat 20% din valoarea execuţiei, bugetul municipal a participat cu 30%, iar de la bugetul de stat s-a alocat 50%. Întrucât unii proprietari nu şi-au onorat obligaţia, în urma deciziilor instanţelor judecătoreşti, Primăria a avut de achitat către firmele constructoare 10.342. de lei.