Inspectorii Direcţiei Antifraudă Suceava au
suspendat activitatea a 72 de agenţi economici
·
Organelor
de urmărire penală le-au fost înaintate 32 de acte de sesizare, în cazul
acestora prejudiciul cauzat bugetului de stat ridicându-se la peste 110
milioane de lei.
În perioada ianuarie-octombrie 2017,
inspectorii antifraudă au făcut controale la 3.100 de contribuabili care îşi
desfăşoară activitatea comercială în judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Bacău,
Iaşi şi Vaslui. Urmare a abaterilor constatate de la legislaţia în vigoare,
inspectorii Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Suceava au aplicat sancțiuni
contravenționale care însumează aproximativ 16,70 de milioane de lei. Pe lângă
avertismente este vorba despre 2.951 de amenzi, în valoare de circa 14,41 de
lei, precum şi de confiscări în numerar, de venituri ilicite şi de bunuri în
cuantum de peste 2,28 de milioane de lei. Potrivit Departamentului de
Comunicare Publică al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, în primele 3
trimestre ale anului 2017, inspectorii antifraudă au dispus măsuri complementare,
precum suspendarea activităţii a 72 de contribuabili, dintre care 33
pentru pentru nedotare cu aparate de marcat electronice fiscale şi neutilizarea
casei de marcat, iar 39 ca urmare a încălcării prevederilor Codului fiscal
referitoare la deţinerea şi comercializarea de produse accizabile. Totodată, inspectorii din cadrul Direcției
Regionale Antifraudă Fiscală Suceava au înaintat organelor de urmărire penală
32 de acte de sesizare, prejudiciul estimat adus bugetului de stat ridicându-se
la peste 110,50 de milioane de lei. Nu în cele din urmă, în vedere recuperării
prejudiciilor aferente cazurilor investigate, lucrători DRAF Suceava au dispus 51 de măsuri asigurătorii, în
valoare de circa 34 de milioane de lei.