În prag de iarnă,
Şantierele Sucevei se închid cu datorii de 3
milioane de euro către constructori
·
În
reşedinţa de judeţ, în curs ori la finalizare se află 10 investiţii cu
susţinere financiară proprie şi din credite contractate de Primărie, cu alocări
guvernamentale, cât şi cu finanţări nerambursabile elveţiene.
·
„Una
peste alta, lucrurile merg înainte în Suceava, nu în ritmul în care ne-am
dorit, dar sperăm să mai îndreptăm această situaţie în anul viitor”, a declarat primarul Ion Lungu.
Ieri, la sediul Primăriei s-a consumat ultima
şedinţă a comandamentului de monitorizare a lucrărilor de investiţii din municipiul
Suceava. Edilul-şef Ion Lungu le-a mulţumit constructorilor pentru colaborare,
apreciind că se putea mai bine, atât din partea Primăriei, cât şi a firmelor
câştigătoare a licitaţiilor, punctând că o parte dintre acestea din urmă se vor
întoarce la lucru începând din primăvară. „Aceste comandamente au avut un
rol important, însă situaţia nu este aşa
cum ne-am dorit noi să fie, iar aceasta din mai multe cauze, dar, în primul
rând, din cea financiară. Cu toate acestea, s-au făcut lucruri bune şi în acest
an, iar comandamentele vor fi reluate din primăvară”, a precizat şeful
executivului sucevean. Lungu a spus că potrivit celor declarate la şedinţa
responsabililor cu execuţia, până vineri vor fi încheiate intervenţiile de la
Zona de agrement „Tătăraşi”, în timp ce modernizarea străzii „Constantin
Moraru” este gata, iar staţia de încărcare rapidă şi staţia de încărcare standard
a acumulatorilor pentru transportul
electric au fost deja montate.
În stadii avansate se află modernizarea
sistemului de iluminat public, cu realizări de 80%, dar şi construirea
blocurilor ANL, la care se trece la amenajarea interioarelor. În cartierul
„Europa” a început asfaltarea străzii „Paris”, iar lucrările de modernizare a Pieţei
agroalimentare Burdujeni „au prins contur” în toate cele 3 tronsoane. Intervenţiile
nu sunt pe măsura aşteptărilor pe strada „Lev Tolstoi”, unde acestea s-au
blocat la introducerea canalizării pluviale. Pe străzile „Bogdan Vodă” şi
„Mihail Sadoveanu”, societatea constructoare a lăsat pentru sezonul următor
lucrările care ar fi avut de suferit din cauza condiţiilor din iarnă. Şeful
municipalităţii mai arătat că a semnat contractul pentru disponibilizarea sumei
de 3,5 milioane de lei în cadrul Programului „Termoficare 2006-2020. Căldură şi
confort”. Lungu refuză să creadă că banii nu vor veni, astfel încât
constructorul de la proiectul de reabilitare a sistemului de transport,
distribuire şi furnizare a agentului termic să poată fi plătiţi. „A fost un
sezon greu, din punct de vedere financiar, în primul rând. Avem vreo 10 lucrări
de investiţii care se derulează la Primăria Suceava, unele chiar importante. Una
peste alta, lucrurile merg înainte în Suceava, nu în ritmul în care ne-am
dorit, dar sperăm să mai îndreptăm această situaţie în anul viitor”, a
declarat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, care a menţionat că
datoriile către constructori se ridică la aproximativ 3 milioane de euro.