16 noiembrie 2017

Deşeurile menajere uscate din Suceava ar putea fi folosite la producerea de energie termică în centrala Bioenergy

·        Primarul Ion Lungu a anunţat că va face demersuri la europarlamentari în vederea modificării reglementărilor care, spre deosebire de alte state membre UE, interzic României să procedeze la incinerarea resturilor în cauză.
·        Astfel, noul depozit de ecologic de la Moara ar putea fi salvat de ocuparea, în mare parte, cu deşeurile care ar urma să fie mutate de la groapa temporară de la Ipoteşti a municipiului Suceava.         
Primăria municipiului Suceava şi operatorul de salubritate Diasil Service pun la punct un proiect de închidere a depozitului temporar de deşeuri menajere de la Ipoteşti. Iniţiativa vizează „închiderea la faţa locului” a gropii de gunoi în cauză, întrucât  transportarea resturilor la depozitul ecologic care va fi dat în folosinţă în Moara este una dificilă şi păguboasă. „Am avut discuţii şi la Bucureşti, iar acum suntem în faza în care lucrăm la un astfel de proiect, însă problema ridicată a fost cea a finanţării. Sunt slabe şanse de a se da bani de la Ministerul Mediului, ca atare am fost informaţi că putem promova acest proiect doar dacă avem banii necesari. De aceea, am dat se facă o fundamentare pentru finanţare, acesta urmând a fi susţinută de Primărie şi operatorul Diasil Service, care, din taxa de depozit, are obligaţii în acest sens”, a iterat primul gospodar al oraşului. 
Şeful municipalităţii sucevene spune că lucrările sunt unele similare celor prin care a fost „ecologizată” vechea groapă de gunoi a reşedinţei de judeţ,  respectiv „Călăul”, intervenţii care au beneficiat de finanţare europeană nerambursabilă în cadrul Proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) în judeţul Suceava. „Durata închidere ar fi mai mică  decât cea de relocare a deşeurilor, iar multe dintre ele sunt într-o fază de putrefacţie în care sortarea este cu greu posibilă. Un lucru la fel de important, este acela că nu va fi afectată capacitatea de stocare a depozitului nr.1 de la Moara. În condiţiile în care vom duce acolo gunoiul de la groapa temporară, în termen de maxim 10 ani ne vom trezi că din nou nu vom mai avea unde depozita”, a explicat edilul-şef. Conducătorul administrativului sucevean este de părere că Suceava nu poate valorifica oportunitatea arderii resturilor menajere uscate în centrala pe biomasă a Bioenergy, cea care asigură încălzirea Sucevei. În opinia primarului, de vină ar fi negocierea greşită prevederile aquis-ului comunitar, la această dată în România incinerarea deşeurilor nefiind permisă, la fel ca în celelalte state membre ale Uniunii Europene. „La centrala Bionergy am putea arde aceste deşeuri, pentru a face energie termică. Din păcate, nu ne dă voie legea, în România deşeurile trebuind să fie depozitate, deşi în toate ţările civilizate, precum Germania, Italia şi altele acestea sunt incinerate”, a explicat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, punctând că „va face demersuri la parlamentari şi europarlamentari pentru modificarea reglementărilor privind gestionarea deşeurilor în România, astfel putând fi protejat depozitul ecologic de la Moara”.