După 10 ani,
Liliana Agheorghicesei pleacă de la
conducerea Federaţiei Patronale a IMM
Liliana Agheorghicesei şi-a anunţat încetarea activităţii la şefia Federaţiei Patronale a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii a judeţului Suceava. „În anul 2017, îmi închei activitatea în calitatea de preşedinte. Mulţumesc soţului şi familiei mele care întotdeauna mi-au fost alături şi m-au ajutat în cei 12 ani de activitatea patronală. Mulţumesc conducerii colegilor de la Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii care, întotdeauna, m-au susţinut şi au sprijinit mediul de afaceri bucovinean”, a spus Liliana Agheorghicesei, mulţumind, de asemenea, întreprinzătorilor, accentuând că va rămâne „o luptătoare pentru munca patronală” şi că Federaţia „are nevoie de un suflul tânăr”. Conducerea interimară a Federaţiei Patronale a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii a judeţului Suceava va fi asigurată de către unul dintre vicepreşedinţi, pentru funcţia de preşedinte plin urmând a fi organizate alegeri. Cu acest prilej, în cadrul Topului firmelor private, Elena Coandă, preşedintele Patronatului Naţional al Femeilor de Afaceri i-a înmânat Lilianei Agheorghicesei, placheta aniversară pentru 10 ani de la înfiinţarea FP a IMM Suceava. „Vă înmânăm această plachetă pentru cei 10 ani de dăruire, 10 ani de împliniri şi vă mulţumim pentru tot”, spus Elena Coandă. Mihai Deliu, preşedinte fondator al Asociaţiei Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din Judeţul Suceava, membru de onoare al CNIPMMR a precizat că, în 23 de ani, perioadă în care a activat în domeniu şi a condus organizaţia, „nu a găsit o persoană mai bună, din toate punctele de vedere, decât doamna Liliana Agheorghicesei”. „Nu pot găsi un superlativ al mulţumirilor pentru activitatea sa, dar va rămâne, totuşi, alături de noi, în calitate de preşedinte a Patronatului Femeilor de Afaceri din judeţul Suceava”, a arătat Mihai Deliu.