Firmele din Suceava nu mai lucrează,
plângându-se că Primăria nu le plăteşte
·
„Trebuie
să profităm de aceste zile călduroase, iar noi vom încerca să facem cât mai
multe plăţi, în funcţie de banii pe care îi vom avea la Primărie”, le-a spus viceprimarul Lucian Harşovschi
constructorilor.
Constructorii de pe şantierele Sucevei nu mai muncesc cu aceeaşi râvnă
din cauză că Primăria nu îi plăteşte. Cel puţin aşa a reieşit în urma şedinţei
comandamentului de monitorizare a investiţiilor în derulare din reşedinţa de
judeţ, în cadrul căreia s-a ridicat, din nou, problema achitării facturilor
pentru lucrările executate. Deoarece finanţarea de bugetul de stat nu a ajuns
încă, lucrările de reabilitare a termoficării au fost sistate, urmând ca, în
această săptămână, niciun bloc să rămână fără apă caldă şi căldură. La fel,
readuse la starea iniţială vor fi trotuarele de deasupra conductelor pentru
transportul agentului termic, locuitorii din zonele afectate plângându-se că le
este îngreunat accesul în locuinţe. „S-au mai făcut plăţi, pentru că, până la
urmă constructorii asta spun: că nu primesc bani de la Primăria municipiului
Suceava. Altora nu le-am plătit, pentru că nu este de unde, dar avem şi noi
promisiuni că banii vor veni, mai ales la lucrările de termoficare. De altfel,
domnul primar Ion Lungu a smuls o promisiune de la Guvern pentru alocarea a 3,5
milioane de lei, jumătate din suma prevăzută iniţial”, a reliefat viceprimarul
Lucian Harşovschi, conducătorul comandamentului. Viceprimarul i-a remarcat pe
cei de la Elco Iaşi, firmă care introduce reţelele de iluminat public în noul
cartier „Europa”, ai căror reprezentanţi au dat bir cu fugiţii,
neprezentându-se la şedinţa de analiză de ieri. Încetinirea ritmului este
resimţită şi la Loial Impex, societate care lucrează la modernizarea
iluminatului public, printr-un proiect cu finanţare nerambursabilă elveţiană.
Aceasta, în ciuda faptului că, potrivit lui Harşovschi, în ultima săptămână,
către firma în cauză au mers peste 500.000 de lei. Adjunctul şefului
executivului reliefează că banii elveţieni sunt o certitudine, dar autorităţile locale fac plăţi
anticipate în perspectiva decontărilor care urmează. Chiar şi an aceste
condiţii, restanţele către constructorul de la modernizarea cu lămpi cu LED a
iluminatului stradal au scăzut de la 47 de milioane de lei la 27 de milioane de
lei. „Trebuie să profităm de aceste zile călduroase, iar noi vom încerca să
facem cât mai multe plăţi, în funcţie de banii pe care îi vom avea la
Primărie”, le-a spus viceprimarul Lucian Harşovschi responsabililor
firmelor constructoare.