Primăria
Suceava va ataca la Curtea de Apel o nouă anulare a licitaţiei pentru
atribuirea salubrităţii menajere
·
Nu avem
o altă soluţie pentru că, a lua-o de la capăt, că ar însemna să ne mai luptăm
să ne mai luptăm încă o jumătate de an prin Consiliul Local, apoi pe la ANRMAP,
o altă jumătate”, a precizat primarul Ion Lungu.
·
RER Ecologic Service Buzău este reprezentată
convenţional de avocatul Cristina Trăilă, fostă şefă a ANRMAP, Lungu opinând că
„doamna Trăilă cunoaşte toate virgulele de acolo şi a găsit nişte virgule şi în
documentaţia de la Suceava”.
Ioan Lungu, primarul municipiului Suceava
anunţat ieri că autorităţile locale vor răspunde observaţiilor făcute de Consiliul Naţional pentru Soluţionarea
Contestaţilor (CNSC) care, în urma unei contestaţii a unuia dintre potenţialii
participanţi, respectiv RER Ecologic Service Buzău, a decis suspendarea
licitaţiei de atribuire prin delegarea a serviciului de salubritate menajeră a
municipiului Suceava. Licitaţia trebuia
să aibă loc pe 1 noiembrie, procedura a fost reluată după ce prima
tentativă de delegarea fost anulată în
urma unui şir lung de contestaţii şi procese început încă din anul 2015. Mai
apoi, dosarul a fost respins de 4 ori de
Autoritatea Naţională de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor
Publice (ANRMAP), iar când, în cele din urmă, a fost aprobat, documentaţia s-a
împiedicat, în alte două rânduri, în Consiliul Local. Firma buzoiană a cerut autorităţilor sucevene
modificări ale prevederilor caietului de sarcini, însă solicitarea acesteia
fost respinsă pe motiv de tardivitate. Lungu a declarat că, în cazul în care se
va ajunge la încă o anulare a licitaţiei, Primăria seva adresa Curţi de Apel
Suceava. „Încă nu am primit-o oficial,
dar există o decizie de suspendare a licitaţiei din data de 1 noiembrie privind
de atribuirea salubrităţii menajere. Aşteptăm ca aceasta să ne parvină, vom
avea termen de 5 zile pentru a răspunde la observaţiile făcute şi vom face
acest lucru. În măsura în care se va anula licitaţia, vom ataca această decizie
în instanţă la Curtea de Apel. Nu avem o altă soluţie pentru că, a lua-o de la
capăt, că ar însemna să ne mai luptăm să ne mai luptăm încă o jumătate de an
prin Consiliul Local, apoi pe la ANRMAP, o altă jumătate, ia când ajungem
acolo, cineva contestă şi o luăm de la început”, a spus primul gospodar al
oraşului. Ediul-şef sucevean a arătat
că majoritatea firmelor de salubritate „joacă în liga mare”, au angajate
cabinete de avocatură puternice, drept dovadă stând şi RER Ecologic Service
Buzău care este reprezentată convenţional de avocatul Cristina Trăilă, fostă
şefă a Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor
Publice (ANRMAP). „Doamna Trăilă
cunoaşte toate virgulele de acolo şi a găsit nişte virgule şi în documentaţia noastră”,
a subliniat Ion Lungu, primarul Sucevei, care a menţionat că una dintre
observaţii este că trebuirea serviciului ar trebui să se facă pe o perioadă mai
mare de 12 ani. Valoarea contractului
pentru prestarea serviciului de salubritate menajeră este de 83,82 de milioane
de lei, acesta urmând a fi parafat pentru 12 ani. Investiţia vizează amenajarea
a 30 de puncte de colectare a deşeurilor reciclabile, fiecare dotat cu pubele
pentru hârtie, mase plastice, sticlă şi metale; a 100 de platforme subterane cu
câte 4 euro-containere şi a 100 de platforme cu containere semiîngropate. În
cadrul aceluiaşi program, locuinţele individuale vor fi dotate cu câte 2 pubele
de câte 120 de litri, pentru fracţia umedă şi fracţia uscată, anual urmând a fi
achiziţionate şi montate 1.000 de coşuri stradale de gunoi. Totodată,
câştigătorul licitaţiei se obligă la amenajarea a două locuri de joacă pentru
copii pe an.