Licitaţia pentru atribuirea salubrităţii,
Punct de cotitură în gestionare gunoiului
menajer din Suceava
·
Pentru
12 ani, contractul este de 83,82 de milioane de lei, investiţia vizând amenajarea
a 100 de platforme subterane, 100 de platforme cu containere semiîngropate, şi a
30 de puncte de colectare a deşeurilor reciclabile.
·
„O
să avem o bătălie destul de mare la această licitaţie şi sper ca, de această
dată, să ajungem la capăt”, a declarat primarul Ion Lungu.
Noua licitaţie de atribuire prin delegarea a
serviciului de salubritate menajeră municipiului Suceava va avea loc pe 1 noiembrie,
după ce modificările la caietul de sarcini au trecut de deliberativul local în
şedinţa extraordinară din luna septembrie. Procedura este reluată după ce prima
tentativă de delegarea fost anulată în
urma unui şir lung de contestaţii şi procese început încă din anul 2015. Mai
apoi, dosarul a fost respins de 4 ori de
Autoritatea Naţională de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor
Publice (ANRMAP), iar când, în cele din urmă, a fost aprobat, documentaţia s-a
împiedicat, în alte două rânduri, în Consiliul Local. „Suntem la un pas de
avea licitaţie pe data de 1 noiembrie. Aşa cum anticipam, aceasta va fi destul
de solicitată, până acum cerându-se multe clarificări, cărora le-am răspuns”,
arată primul gospodar al oraşului. Lungu
spune că a primit şi o notificare prealabilă a RER Ecologic Buzău care a cerut
modificări ale prevederilor caietului de sarcini, acesta fiind respinsă pe
motiv de tardivitate.
„Este o licitaţiei importantă pentru
salubritatea menajeră din municipiu, un punct de cotitură în ceea ce priveşte
modalitatea de gestionare a deşeurilor. Sunt convins că o să fie o bătălie destul de mare la această
licitaţie şi sper ca, de această dată, să ajungem la capăt, să avem un operator
titular”, explică ocupantul
fotoliului administrativ din Areni. Valoarea contractului pentru prestarea
serviciului de salubritate menajeră este de 83,82 de milioane de lei, acesta
urmând a fi parafat pentru 12 ani. Investiţia vizează amenajarea a 30 de puncte
de colectare a deşeurilor reciclabile, fiecare dotat cu pubele pentru hârtie,
mase plastice, sticlă şi metale; a 100 de platforme subterane cu câte 4
euro-containere şi a 100 de platforme cu containere semiîngropate. În cadrul
aceluiaşi program, locuinţele individuale vor fi dotate cu câte 2 pubele de
câte 120 de litri, pentru fracţia umedă şi fracţia uscată, anual urmând a fi
achiziţionate şi montate 1.000 de coşuri stradale de gunoi. Totodată,
câştigătorul licitaţiei se obligă la amenajarea a două locuri de joacă pentru
copii pe an. Reamintim că prima licitaţie pentru concesionare a avut loc pe 21
iulie 2015, la momentul respectiv soluţiile date de autorităţile contractante
fiind contestate de către fostul operator, Rosal Grup Bucureşti, la Consiliul
Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) şi Curtea de Apel Suceava.
Dată fiind această situaţie, Primăria a fost nevoită să anuleze licitaţia, fapt
confirmat prin decizia CNSC nr. 9353 din 2 iunie 2016. Anterior, însă, adică pe 17 aprilie 2015, ca
urmare a expirării contractului cu ex-prestatorul Rosal Grup, atribuirea pe o
perioadă limitată a activităţii de salubritate menajeră s-a făcut, pe motiv de
forţă majoră, către asocierea dintre Florconstruct şi Diasil Service, firme
care asigură şi în prezent adunarea şi transportul gunoiului.