Administrator suceavean, lăsat fără atestat
pentru că i-a „ţepuit” pe proprietarii din Asociaţie
·
Serviciul
”Asociaţii de proprietari” al Primăriei Suceava a descoperit că administratorul
Loredana Elisabeta Leşan a prejudiciat Asociaţia „Ucatana” cu circa 10.000 de
lei.
·
Verificatorii
au mai descoperit că angajaţii şi persoanele alese ale Asociaţiei au încasat salarii mai mari
decât de cele aprobate de Adunarea Generală.
Administratorul de imobil Loredana Elisabeta
Leşan rămâne fără „patalama la mână” după ce autorităţile locale sucevene îi
vor retrage atestatul cu pricina. Demersul se află pe ordinea de zi a şedinţei
Consiliului Local, măsura având la bază constatările Serviciului ”Asociaţii de
proprietari” al Primărie municipiului Suceava, care a verificat activitatea desfăşurată
de Asociaţia de proprietari nr. 107 „Ucatana” în perioada 1 aprilie 2016-31
martie 2017. Potrivit concluziilor controlului, administratorul în cauză a
încălcat reglementările privind operaţiunile de casă, precum şi prevederile
Legii contabilităţii, neînregistrând corect încasările şi plăţile; soldurile
zilnice nefiind întocmite corect, ia registrele de casă având modificări, atât
la sumele încasate, cât şi la cele plătite. De asemenea, nu s-a respectat cronologia, iar registrul de
casă nu a fost întocmit zilnic, descoperite fiind inclusiv chitanţe de achitare
a utilităţilor de către proprietarii şi neevidenţiate în registru respectiv. În
urma verificării registrelor de casă, Serviciul ”Asociaţii de proprietari” a
constat că, în intervalul 1 aprilie 2016-31 martie 2017, administratorul de
imobil Loredana Elisabeta Leşan a prejudiciat Asociaţia de proprietari nr. 107
„Ucatana” cu suma de 9.887,47 de lei. Totodată, verificatorii au descoperit că angajaţii
şi persoanele alese ale Asociaţiei au
încasat salarii mai mari decât de cele aprobate de Adunarea Generală.
·
Deşi
nu există vreo o hotărâre a Adunării Generale, administratorul a dat premii în valoare de 1.050 de lei.
Conform proiectului de hotărâre supus
aprobării deliberativului local, administratorul în cauză a încălcat
prevederile Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
asociaţiilor de proprietari, nerepartizând corect facturile primite de la furnizori,
pentru fiecare condominiu şi apartament în parte. Astfel, s-au constatat
diferenţe mari între listele de plată afişate şi facturile emise. În
consecinţă, în perioada 1 aprilie 2016-31 martie 2017, suma impusă
proprietarilor respectivele liste, a fost de 23,243,21 de lei, compusă din
1.361,93 de lei la apă rece, 9.310,48 de lei al energie electrică, 10.140 la
cheltuieli administrative şi 2.430,80 de lei la cheltuieli administrative. În
acelaşi interval, impusă în minus a fost suma de 2.331,38 de lei, reprezentând
cheltuieli cu reparaţiile, în condiţiile în care nu a fost întrunită obligaţia
întrunirii a 50%+1 din opţiunile proprietarilor. Nu în cele din urmă, deşi nu
există nicio o hotărâre a Adunării Generale a Asociaţiei, administratorul a
scăzut din registrul de casă, fără documente justificative, premii în valoare
de 1.050 de lei, încălcând prevederile Codului fiscal, prin neimpozitarea şi
necalcularea CAS şi CASS. Potrivit art. 58, alin (4) din Legea nr.
230/2007, „atestatul de administratorul de imobil se poate retrage de către
autoritatea administraţiei publice locale care l-a eliberat, dacă nu mai sunt
îndeplinite condiţiile pentru exercitarea cesteia activităţi”.