Un sfert din suprafaţa Sucevei nu este evidenţiată
cadastral
·
„Sperăm
ca, în cea mai scurtă perioadă de timp, să realizăm o evidenţa cadastrală
corectă”, a declarat
primarul Ion Lungu, menţionând că
aceasta va sta şi la baza PUG şi Registrului spaţiilor verzi.
Municipiul Suceava are la dispoziţie suma de
150.000 de pentru lucrările de cadastru şi publicitate imobiliară. Anunţul este
făcut de către primarul Ion Lungu, care a precizat că banii sunt alocaţi de la
bugetul de stat şi sunt repartizaţi pe 2 ani, în 2017 urmând fi cheltuiţi
107.000 de lei. Edilul-şef sucevean
arată că, astfel, „ridicări cadastrale” vor avea loc la intrarea în
Suceava dinspre Fălticeni, pe o suprafaţă de 30 hectare, precum şi pe Dealul
Mănăstirii, la ieşirea înspre Botoşani, pe 70 de hectare aferente cartierului
„Tinereţii”. Şeful administraţiei sucevene precizează că, până acum, de evidenţă
cadastrală are parte doar 75% din suprafaţa reşedinţei de judeţ. Sub rigorile
înregistrărilor specifice se află deja cartierul Obcini, cartierul Burdujeni, cartierul Zamca, Zona Centrală, strada
„Alexandru cel Bun”, strada „Zorilor”, unele restanţe consemnându-se, de
asemenea, în cartierul Iţcani şi pe Aleea Dumbrăvii, din Burdujeni. „Sperăm
ca, în cea mai scurtă perioadă de timp, să realizăm o evidenţa cadastrală
corectă, mai ales că aceasta este legată şi de întocmirea Planului Urbanistic
General şi Registrului spaţiilor verzi. Vrem să avem ordine în municipiul
Suceava, astfel ca atunci când se vine cu proiecte în Consiliul Local să nu mai
avem acele veşnici dezbateri legate de ocuparea spaţiilor verzi sau de buna
evidenţiere cadastrală”, a explicat
Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.