17 octombrie 2017

La Bursă,
Peste 70 de agenţi economici suceveni caută să angajeze absolvenţi
         
·        Sectoarele de activitate care au cele mai multe locuri vacante sunt construcţiile, comerţul, prelucrarea lemnului, industria alimentară şi fabricarea articolelor de îmbrăcăminte.
·        Printre domeniile nou-apărute se remarcă intermedierile financiare, cercetarea-dezvoltarea, precum şi activităţile de management şi consultanţă.
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi oferă, şi în acest an, posibilitatea ca agenţii economici suceveni să angajeze tineri ai promoţiei 2017, dar nu numai, face cunoscut Dănuţ Mihai Burgheaua, director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava, potrivit căruia, vineri, 20 octombrie 2017, la Iulius Mall Suceava, la parter, în zona liftului panoramic, începând cu ora 10, la manifestare aşteptaţi sunt să participe candidaţi cu diverse calificări şi experienţe profesionale. Evenimentul are loc simultan şi la sediile punctelor de lucru ale AJOFM din Fălticeni şi Cîmpulung Moldovenesc, precum şi la Casa Germană din Rădăuți.Dănuţ Burgheaua informează că până în prezent, Bursa a  adunat 349 de locuri vacante, dintre care 111  posturi sunt scoase la concurs în Suceava, 52 în Fălticeni, 125 în Rădăuți și 61 în Cîmpulung Moldovenesc. Ofertanţii sunt peste 70 de angajatori, 17 confirmând prezenţa la târgul de forţă de muncă din  reşedinţa de judeţ, 16 la manifestarea din Fălticeni, 18 la cea din Rădăuți și 20 la Bursa din Cîmpulung Moldovenesc.Şeful AJOFM Suceava spune că sectoarele de activitate care vin cu cele mai multe locuri vacante sunt construcţiile, comerţul, prelucrarea lemnului, industria alimentară şi fabricarea articolelor de îmbrăcăminte. De asemenea, printre domeniile nou apărute în acest cadru de mediere se remarcă intermedierile financiare, cercetarea-dezvoltarea, precum şi activităţile de management şi consultanţă.
·        Candidaţii vor primi suport şi orientare pentru a se prezenta la interviu.
Meseriile cele mai căutate sunt cele specifice construcţiilor, respectiv de sudor, electrician, instalator şi lăcătuş mecanic, dar  şi cele din comerţ, curm ar fi lucrător comercial, vânzător, decorator vitrine. Urmează prelucrarea lemnului, cu posturi de operator prelucrare lemn, tâmplar şi muncitor necalificat, la care se adaugă fabricarea îmbrăcămintei, cu locuri libere de confecționer. Un număr important de posturi vacante se adresează, de asemenea, persoanelor cu calificări specifice domeniilor hotelier, turism și industrie alimentară, pentru ospătari, bucătari, brutari, patiseri şi lucrători în bucătărie. În ceea ce priveşte studiile superioare, printre cele mai căutate specializări sunt cele de programatorii IT, agenţi de servicii cunoscători de limbi străine, dar şi inginerii şi economiştii, la nivelul oferta această categorie de absolvenţi ajungând la 32 de posturi. „Candidaţii pentru locurile vacante oferite la bursă vor primi suport şi orientare pentru a se prezenta la interviu, precum şi iniţiere în instrumente și tehnici aplicate de căutare a unui loc de muncă. Alături de oferte de locuri vacante pe plan local, persoanele interesate vor putea consulta și solicita consiliere pentru a ocupa locuri vacante în străinătate, mediate prin rețeaua EURES a serviciilor publice din Europa, oferta angajatorilor europeni fiind diversificată atât pe niveluri de studii si calificări, cât și  ca domenii de activitate”, explică Dănuţ Mihai Burgheaua, director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava, adăugănd că manifestarea este deschisă tuturor persoanele interesate de un loc de muncă, indiferent de nivelul de educație și anul absolvirii studiilor.