27 octombrie 2017

Campanie de eliberare a municipiului Suceava de sub „teroarea” rablelor  

  • ·        Lupta autorităţilor cu proprietarii şi procedurile anevoioase şi îndelungate, continuă, peste 100 de maşini abandonate dispărând de pe străzile oraşului în acest an.
  • ·        „Au fost situaţii în care am fost umiliţi de-a dreptul, deoarece, după ce am transportat maşinile în cimitirul de la Iţcani, ne-au dat în judecată şi ne-au pus să le ducem înapoi, de unde le-am luat”, spune primarul Ion Lungu.  

Primăria Suceava continuă campania de ridicarea şi transportare, în depozitul special amenajat în acest sens, a autovehiculelor abandonate pe domeniul public al municipiului. Viceprimarul Lucian Harşovschi spune că acţiunea este în curs, iar de la începutul lui 2017, de pe trotuare, parcări şi terenurile dintre blocuri au dispărut peste 100 de maşini  care poluau şi creau disconfort locuitorilor reşedinţei de judeţ. Din păcate, procedura este anevoioasă şi îndelungată, la somaţia autorităţilor unii dintre proprietari procedând pe propria socoteală la eliberarea suprafeţelor ocupate nelegal. În caz contrar, firma specializată cu care municipalitatea are contract le-a ridicat şi transportat în depozitul din Iţcani.
 „Din nefericire, legislaţia este destul de greoaie, dar o scoatem la capăt. Este procedură de 60 de zile, iar colo unde nu există IPT, le ridicăm, pentru că maşinile sunt se considerate abandonate. Unde această ITP există, trebuie să aplicăm toată procedura. Zilele acestea urmează a fi ridicate 12 autovehicule din cartierul Obcini şi din parcarea de la Nordic” a precizat adjunctul şefului executivului sucevean. Primarul Ion Lungu este la fel de nemulţumit de demersurile încâlcitele iţe ale legislaţiei cu specific, menţionând că adresându-se instanţei, unii dintre proprietarii cu pricina au obţinut câştig de cauză, umilind autorităţile locale. „Ne batem cu ei, pentru că alt termen care să descrie muncă demersurile noastre nu există. Au fost situaţii în care am fost umiliţi de-a dreptul, deoarece, după ce am transportat maşinile în cimitirul de la Iţcani, ne-au dat în judecată şi ne-au pus să le ducem înapoi, de unde le-am luat. Într-adevăr, îi amendăm, îi hăituim, pe româneşte, dar în ultimul timp acestea funcţionează”,  arată edilul-şef sucevean, Ion Lungu. Conform normelor legale în vigoare, lucrătorii Primăriei pot fi duse hârburile la dezmembrare, în vederea recuperării cheltuielilor cu ridicarea şi transportul. Însă dar, doar după expirarea unei perioade de graţie, pentru o eventuală revendicare maşinilor, abia mai apoi emiţându-se  dispoziţia de primar în vederea valorificării la REMAT. Întrucât amenda, ridicarea, transportul şi depozitarea ajung şi 2.000 de lei, proprietarilor nemulţumuţi nu prea le mai dă mâna să-şi revendice rabla.