PSD acuză:
·
Consilierii
PSD susţin că firma de transport de călători TPL se află în impas financiar, în
timp ce subvenţiile de la bugetul local se duc preferenţial înspre operatorul de
termoficare Thermonet.
·
„Este
prioritară şi asigurarea căldurii şi apei calde pentru populaţie, dar la fel de
prioritar este şi transportul public de persoane”, a pus în vedere edilul-şef Ion Lungu.
Acuze de neglijare a obligaţiilor financiare
ale Primăriei către societatea comercială Transport Public Local (TPL) au fost
aduse în şedinţa ordinară a Consiliului Local Suceava de către aleşii social-democraţi. Aceştia au susţinut că
operatorul unic de transport de persoane prin curse regulate din reşedinţa de
judeţ ar fi tratat discriminatoriu, banii de la bugetul local ducându-se înspre
o firmă privată, respectiv către prestatorul
serviciului de termoficare Thermonet, în timp ce TPL, societate a
municipiului, este lăsată de izbelişte. „Vă rog să ne comunicaţi valoarea
subvenţiilor restante şi perioada în care acestea nu au mai fost achitate către
TPL, societate în subordinea Primăriei”, a solicitat în plen consilierul
Adrian Păduraru (PSD). Primarul Ion Lungu a arătat că subvenţia restantă către
TPL se ridica la circa 4 milioane de lei, zilele trecute, ca urmare a
virării de bani în contul firmei, aceasta
scăzând la 3,3 milioane de lei. De asemenea, pe final de lună, înspre
societatea de transport de călători mai este îndreptată încă o sumă de 1 milion
de lei, Primăria rămânând datoare cu 2,3
milioane de lei. Şeful municipalităţii a recunoscut că autorităţile locale sunt
cu plata la nivelul lunii februarie 2017, motivând că rămânerea în urmă este cauzată şi de calcularea subvenţiei în
conformitate cu reglementările UE. „Am ajuns în această situaţiei pentru că
am acceptat să schimbăm modalitatea de calcul a subvenţiei, pentru a fi
compatibili din punct de vedere european şi să putem promova proiectul de
achiziţionare a 40 de autobuze
electrice. Tratăm la fel toate societăţile Primăriei, inclusiv TPL, iar acest
proiect pe care îl avem este o şansă reală pentru ca să devină eficientă. Este
prioritară şi asigurarea căldurii şi apei calde pentru populaţie, dar la fel de
prioritar este şi transportul public de persoane”, a subliniat edilul-şef.
·
„Încurajăm
transportul public, astfel încât acesta să devină rentabil”, susţine viceprimarul Lucian Harşovschi.
Lungu a pus în vedere că pierderile societăţii
vor scădea, întrucât după intrarea pe trasee a celor 40 de autobuze, prin
folosirea energiei electrice cheltuielile cu combustibilii vor scădea cu de 7
ori, „astfel TPL devenind rentabilă”. „Astăzi nu este rentabilă, pentru că a
scăzut numărul de călători, dar cauzele sunt multiple”, a precizat primarul
Ion Lungu, care a menţionat că, pe acesta fond, a transmis o adresă Consiliului
Judeţean Suceava prin care cere luarea de măsuri de eliminarea a transportului
pirat de persoane de pe raza Sucevei, cu maşini licenţiate pentru serviciul
între localităţi. Adrisn Păduraru i-a cerut şi viceprimarului Lucian Harşovschi
să evidenţieze ce a făcut pentru TPL, în calitatea sa de responsabil cu transportul
de persoane, în condiţiile în care adjunctul edilului-şef ar fi afirmat că
firma „nu ar face faţă ca operator unic”. „Am cumpărat 10 microbuze, facem
demersuri pentru implementarea proiectului de achiziţionare a 40 de autobuze
electrice, precum şi de stopare a pirateriei. Încurajăm transportul public,
astfel încât să devină rentabil, iar situaţia de acum este mai bună decât a
fost”, a spus Lucian Harşovschi.