Foresta primeşte finanţare de 1 milion de lei
din bugetul Sucevei
·
În
primăvară, din cauza datoriilor, Finanţele Publice nu au dat Clubului sucevean
certificatul fiscal obligatoriu pentru înscrierea la licitaţia de 1, 5 milioane
de lei.
·
„Am
văzut acolo nişte investitori în fotbal care vor să facă treabă bună, iar noi,
ca municipalitate, nu avem decât să îi sprijinim”, a declarat primarul Ion Lungu.
·
„Este,
dacă nu ilegal, cel puţin imoral, această abordare, pe sub preş”, a arătat Vasile Mocanu (PSD)
Consiliul Local Suceava a aprobat ieri, în şedinţă extraordinară, finanţarea cu 1 milion de lei, fonduri
nerambursabile din bugetul local, a Clubului de fotbal Foresta. În acest cadru,
primarul Ion Lungu a anunţat că se vrea a fi în nou început pentru fotbal, Primăria
susţinând inclusiv acţiuni de înfrumuseţare a stadionului, reparaţii la
instalaţiile sanitare şi montarea de centrale termice. „Se pare că, în sfârşit, a venit o rază de
lumină şi pentru Clubul Foresta. Am văzut acolo nişte investitori în fotbal
care vor să facă treabă bună, iar noi, ca municipalitate, nu avem decât să îi
sprijinim. Suma de 1 milion de lei este aprobată, destul de târziu, în
septembrie, dar facem tot posibilul să o acordăm până al sfârşitul anului”,
a precizat Lungu explicând că s-au înregistrat două oferte, iar câştigătorul a
fost Foresta. Vasile Mocanu, consilier local PSD, a declarat că speră ca banii
să nu fie daţi „tot în fântână”, atât timp cât nu a văzut nicio schimbare. „Nu
văd nicio schimbare de abordare. Eu mă aşteptam să ne fie prezentaţi aceşti
investitori, obligaţiile reciproce, pentru că este necesar să te asiguri şi la
100 de lei, atunci când o dai. Însă,
când se alocă 1 milion de lei, din respect pentru cetăţeni, ar fi trebuit să ni
se prezinte condiţiile, ce se va face cu aceşti bani, ce aport au investitorii
şi cum văd aceştia dezvoltarea echipei. Altfel, anul acesta ne vom întâlni cu
aceeaşi situaţie. Sper să nu fie le fel, pentru că este, dacă nu ilegal, cel
puţin imoral, această abordare, pe sub preş”, a subliniat Vasile Mocanu. Şeful
administraţiei locale a ţinut să pună în vedere că municipiul Suceava nu este
acţionae la Clubul de fotbal „Foresta”, specificând că obiectivul noilor
investitori este rămânerea echipei în Liga a doua. „Nu este echipa Primăriei,
ci una privată. Investitorii au venit la mine şi au spus că vor să facă
performanţă şi afaceri în fotbal. Fără să fie, în acte, proprietari pe echipă, aceştia
au a stins acele datorii la jucători şi Federaţie, ceea însemnă că sunt oameni
de bună credinţă, iar atât timp cât ei sunt corecţi, vom fi şi noi la fel”,
a reliefat Ion Lungu, primarul municipiul Suceava, accentuând că dacă nu se va
obţine performanţă, „banii nu se vor arunca pe fereastră”. Sâmbătă, Foresta
Suceava a obţinut prima victorie din actualul campionat, învingând F.C. Mioveni
cu 2-0. În primăvară, echipa suceveană nu s-a putut să se înscrie la licitaţia
pentru adjudecarea fondurilor nerambursabile de 1, ‚5 milioane de lei,
deoarece, din cauza datoriilor, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice nu
i-a eliberat certificatul fiscal obligatoriu.