Tiroliană în viitoarea Zonă de agrement „Tătăraşi”
·
„Chiar
dacă este în mare parte finalizată, aceasta va funcţiona la capacitate începând
din primăvara viitoare”,
a precizat primarul Ion Lungu, menţionînd că, din economii amenajate vor fi şi
„ansambluri pentru picnic, cu mese, bănci şi acoperişuri”.
În ciuda faptului că lucrările de amenajare a Zonei de agrement
„Tătăraşi” nu vor fi gata în această toamnă, aşa cum se avansase, autorităţile
locale din municipiul Suceava anunţă intenţia de organizare a unei licitaţii
pentru construirea de facilităţi suplimentare. Primarul Ion Lungu, a opinat ieri,
într-o conferinţă de presă, că nimerită ar fi realizarea - din economiile
făcute până acum - a unei tiroliene, şeful administrativului din reşedinţa de
judeţ fiind de părere că configuraţia terenului ar permite o astfel de
amenajare. Edilul şef spune că deşi, în mare parte, firma constructoare Victor
Contruct s-a încadrat în termenul asumat, amânarea încheierii execuţiei este
cauzată de terenul de mini-golf, pentru care încă nu s-au găsit furnizorii de
echipamente specifice. „Vom mai face o licitaţie pentru a completa această
zonă de agrement. Chiar dacă este în mare parte finalizată, aceasta va
funcţiona la capacitate începând din primăvara viitoare. Analizăm posibilitatea
de face un proiect şi de a monta o tiroliană. Sigur, în mod special, este una
pentru copii, dar nu numai. Acolo sunt diferenţe de teren denivelări, maluri,
atât deoparte, cât şi de alta, existând posibilitatea ca, pe câteva sute de
metri, să se monteze o tiroliană”, a reliefat Lungu. De asemenea, pe lângă celelalte două suprafeţe
cu funcţiuni asemănătoare, amenajat ar urma să fie un teren de tenis, precum şi
„ansambluri pentru picnic, cu mese bănci şi acoperişuri”. Zona agrement
„Tătăraşi” are rezervată o suprafaţă de 4,6 hectare de teren, la marginea
municipiului, pe dealul cu acelaşi nume.
În vederea realizării obiectivului, autorităţile sucevene au contractat
un credit de 10 milioane de lei, acordat de CEC Bank. La începutul lui 2017,
accesul la linia de credit nu a mai fost permis, pe motiv că acesta poate duce
la creşterea gradului de îndatorare şi la depăşirea deficitului bugetar de 3%
convenit cu organismele europene. Creditul a fost deblocat ulterior, iar Zona
de agrement din spatele fostei Uzine
electrice, va avea, printre multe altele, spaţii verzi, locuri de joacă pentru
copii şi alei pietonale, platforme de tip amfiteatru, precum şi construcţii cu
destinaţia de cazare, servicii, alimentaţie publică şi manifestări culturale. Locuri
distincte sunt rezervate unui lac ambiental şi spaţiilor verzi, dar şi lacului
de agrement pentru ambarcaţiuni uşoare, de tipul bărcilor sau
hidrobicicletelor.