Reţea
publică de canalizare în doar 45 la sută din localităţile judeţului
·
Anul trecut nivelul
de colectare şi epurare a încărcării biodegradabile din apele uzate au fost de
circa 58%.
Potrivit Raportului privind starea mediului în
2016 al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, în judeţul Suceava, în ultimii 6
ani, lungimea simplă a conductelor de canalizare s-a mărit cu 280,9 km,
ajungând, în anul trecut, la un total de 969,5 km. Dacă în 2010, din cele 114
unităţi administrativ-teritoriale, doar 35 aveau instalaţii de canalizare
publică, în anul trecut numărul acestora ajunsese la 51. „Se constată o
creştere treptată, atât a lungimii simple a reţelelor de canalizare, cât şi a
numărului de localităţi cu canalizare publică. Totuşi, faţă de numărul total de
unităţi administrativ-teritoriale, respectiv municipii, oraşe, comune, în anul
2015 doar 44,73% deţineau o reţea publică de canalizare”, se subliniază în raportul
instituţiei de mediu sucevene. Conform acestuia, deşi încărcarea cu poluanţi a
apelor uzate s-a redus substanţial în anii de după aderarea României la UE,
evacuările urbane continuă să aibă cel mai mare impact asupra calităţii apelor
de suprafaţă, în special în ceea ce priveşte poluarea cu substanţe organice. În
judeţul Suceava, în 2016, valorile nivelul de colectare şi epurare a încărcării
biodegradabile din apele uzate au fost de circa 58%. Directivele europene impun
statelor membre să asigure sisteme de colectare şi epurare secundară pentru
toate aglomerările cu peste 2.000 de locuitori echivalenţi, localităţi cu evacuare
directă în resursele de apă. De asemenea, obligatorie este amenajarea de
sisteme de colectare şi epurare terţiară pentru toate aglomerările cu peste
10.000 de locuitori echivalenţi, cu evacuare în resursele de apă considerate
zone sensibile.