Ajutoare
la încălzire de 10.800 de lei primite pe nedrept de 71 de suceveni
·
De la bugetul local, în anul 2016, Primăria a
achitat către Thermonet, în contul diferenţei dintre costul real al gigacalorie
şi tariful suportat efectiv de populaţie, nu mai puţin de 5 milioane de euro.
·
Printr-o hotărâre din anul acesta a
Consiliului Local, tariful pentru populaţie a crescut de la 178 de lei la 240
de lei pe gigacalorie, consumatorii casnici achitând 75% din cost, iar bugetul
local susţinând diferenţa de 25%.
Primăria Suceava pregăteşte formularele de
cerere pentru acordarea sprijinului financiar guvernamental la încălzirea
locuinţei în sezonul rece 2017-2018, atât în sistem centralizat ce energie
termică, cu centrale pe gaze naturale, cu radiatoare electrice, cât şi cu
combustibili solizi. Primarul Ion Lungu
a anunţat că acestea vor fi distribuite asociaţiilor de proprietari în
intervalul 25-29 septembrie, când se va face şi instruirea asupra prevederilor
legale privitoare la beneficiari, tranşele de acordare a ajutorului, dar şi a
modului de completare a cererilor. „Facem
instruiri în fiecare an, dar, din păcate, pentru anul trecut, conform
controlului Curţii de Conturi, am avut 71 de dispoziţii de reţineri, pentru suma de 10.800 de lei, reprezentând
ajutoare care nu au fost date corect”, a subliniat primarul Sucevei. Edilul-şef a ţinut să arate că plafoanele de
venit şi mărimea sprijinului financiar lunar acordat în perioada
ianuarie-martie sunt similare celor din perioada omoloagă anului anterior.
Invocând imperativului aprovizionării cu combustibil pentru sezonul rece care
vine, Lungu a făcut apel la sucevenii rămaşi cu plata în urmă să-şi achite
contravaloarea serviciilor de care au avut parte. „A trecut perioada de vară, de concedii, dar, totuşi, când discutăm
despre încălzire, trebuie să ţinem cont că şi operatorii serviciului au nevoie
de bani pentru constituirea stocurilor şi pregătirea pentru perioada de iarnă”,
a pus în vedere şeful municipalităţii.
De la bugetul local, în anul 2016,
Primăria a achitat către Thermonet, în contul diferenţei dintre costul real al
gigacalorie şi tariful suportat efectiv de populaţie, nu mai puţin de 5
milioane de euro. În perioada trecută din 2107, către operatorul de transport,
distribuţie şi furnizare de energie termică a fost îndreptată suma de
aproximativ 3,5 milioane de euro. „Anul
acesta subvenţia o să fie mai mică, deoarece am modificat tariful. Mai avem o
factură curentă de 800.000 de lei, dar o vom achita şi pe aceasta, pentru a nu
fi probleme”, a spus primarul Ion Lungu. Reamintim că, printr-o hotărâre
din anul acesta a Consiliului Local, tariful pentru populaţie a crescut de la
178 de lei la 240 de lei pe gigacalorie, consumatorii casnici achitând 75% din
cost, iar bugetul local susţinând diferenţa de 25%. Beneficiarii de încălzirea
în sistem centralizat pot primi compensări chiar şi de 90%-100%, acestea fiind
valabile în cazul persoanelor singure şi familiilor care realizează venituri de
până la 155 de lei pe membru de familie.
Maximul venitului pentru care se dă o compensaţie de 5% din valoarea
consumului de energie este de 786 de lei pe membru de familie. Persoanele
singure cu un venit de 1.082 de lei vor avea parte de un sprijin financiar de
10% din valoarea facturii.