„Povestea cheilor de la poalele muntelui
Rarău”
Proiectul „Povestea cheilor de la poalele muntelui Rarău” a ajuns la final, informează Vasile Oşean, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava, care precizează că acesta s-a derulat în perioada aprilie-august 2017 de către Fundaţia speologică „Club speo Bucovina” Suceava în parteneriat cu APM Suceava, Direcția Silvică Suceava, Primăria municipiului Cîmpulung Moldovenesc şi şcolile limitrofe ariilor protejate din Rarău. Povestea muntelui a fost „spusă în imagini” și “furată” cu camera foto a telefoanelor, de către elevii participanţi la atelierele de vară deschise în ariile protejate din Rarău, iar rezultatele au putut fi admirate la expoziţia stradală organizată în municipiul de la poalele Rarăului, la finele lunii august. „Dacă vreţi să aflaţi poveștile din viața muntelui, nu vă rămâne decât să urmăriţi expozițiile cu fotografii și roci prezentată în cadrul școlilor participante în proiect”, transmite şeful APM Suceava. Vasile Oşean a mai precizat că munca elevilor a fost apreciată şi răsplătită cu premii de către Fundaţia pentru parteneriat Miercurea Ciuc, MOL România şi de Direcția Silvică Suceava, custode al sitului „Natura 2000 Rarău-Giumalău”. Proiectul a fost finanțat de Fundaţia pentru parteneriat şi MOL România prin Programul „Spații verzi”.