Carne de pui, retrasă şi pusă sub sechestru
sanitar-veterinar
·
Controalele au fost
extinse la spitalele din judeţ, precum şi la cantinele de pe lângă unităţilor
şcolare.
În urma verificării respectării a
condiţiilor de comercializare a cărnii de pasăre livrată de un producător asupra
căruia s-au lansat suspiciuni privind calitatea produsului, s-a constatat că,
în perioada august-octombrie 2013, în judeţul Suceava, cantitatea recepţionată
a fost de 16.289 kg, din care vândute au fost 12.612,2 kg. Astfel, graţie sesizărilor
înregistrate la nivel naţional, în perioada 28-30 octombrie, din unităţile de
retail şi magazine a fost retrasă de la vânzare şi pusă sub sechestru
sanitar-veterinar cantitatea de 3.580,5 kg de carne de pui. Florin Sinescu,
prefectul de Suceava, a solicitat Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru
Siguranţa Alimentelor extinderea controlului la spitalele din judeţ, precum şi
la cantinele de pe lângă unităţilor şcolare. Verificările s-au lăsat cu identificarea,
la Centrul şcolar „Sfântul Andrei” din Gura Humorului, a 120 kg piept de pui cu
os, achiziţionate pe 28 octombrie, cantitatea de 96,8 kg fiind sechestrată în
data de pe 1 noiembrie. „În
urma verificărilor făcute atât la magazinele de profil, cât şi la unităţile
alimentare ale unităţilor de învăţământ, o cantitate importantă de carne se
află în acest moment retrasă de la comercializare, mai precis 3.677,3 kg. În urma rezultatelor analizelor de laborator
se va stabili dacă aceasta este conformă şi se va lua decizia dacă respectiva
cantitate se va întoarce în galantare sau va fi distrusă”, a precizat Florin
Sinescu. Cu acelaşi prilej, luate la puricat
au fost şi procedurile interne de recepţie a mărfurilor şi s-a constat
că acestea sunt respectate şi că în intervalul amintit, nu au existat produse
de pasăre respinse la recepţie sau dirijate către neutralizare.