Primăriile şi consiliile locale nu sunt
interesate de legislaţia muncii
·
Doar
62 dintre cele 114 unităţi administrativ-teritoriale şi-au trimis reprezentanţi
la întâlnirile organizate de ITM pe această temă.
În perioada iulie-octombrie 2013, Inspectoratul Teritorial de Muncă
Suceava a desfăşurat o acţiune de informare şi conştientizare a autorităţilor
administraţiei publice locale cu privire la reglementările legale în vigoare,
în domeniile relaţiilor de muncă şi sănătăţii şi securităţii în muncă. Campania
s-a adresat autorităţile deliberative şi autorităţile executive ale comunelor,
oraşelor şi municipiilor din judeţ, însă, potrivit unui comunicat de presă al
ITM Suceava, cei vizaţi nu au dat dovadă de prea mare interes faţă de
iniţiativa inspectorilor de muncă. Astfel,
doar 62 dintre cele 114 unităţi administrativ-teritoriale şi-au trimis
reprezentanţi la întâlnirile organizate pe tema amintită de către instituţia
sucevenaă. „Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de
Muncă Suceava a organizat două întâlniri la care au fost invitate un număr de
114 unităţi. Prezenţa la aceste întâlniri a fost asigurată de un număr de 62 de
unităţi participante”, se arată într-un comunicat de presă semnat de
inspectorul şef Romeo Butnariu. Conform ITM Suceava, acţiunea urmărit creşterea
gradului de conştientizare a angajatorilor şi lucrătorilor în ceea ce priveşte
necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relaţiilor de muncă şi
securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi clarificarea unor aspecte în ceea
ce priveşte modul de interpretare şi de aplicare a acestora. Printre măsurile
luate cu prilejul întâlnirile organizate de inspectorii de muncă se numără implementarea
şi urmărirea principiilor generale referitoare la prevenirea riscurilor
profesionale şi la protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor, precum şi
cele privind eliminarea sau ţinerea sub control strict a factorilor de risc de
accidentare şi îmbolnăvire profesională.