Consilierii locali nu vor
expert independent pentru pierderile din transportul şi distribuirea agentului
termic
·
Aleşii liberali susţin că pentru continuarea acestei
activităţi, în forma cea mai avantajoasă pentru consumatorii casnici, se
impune, obligatoriu, o evaluare corectă, atât a costurilor, cât şi a
pierderilor.
Proiectul de hotărâre privind achiziţionarea unor servicii de expertiză
a costurilor şi pierderilor înregistrate de societatea de termoficare Termica
Suceava, prin prestarea serviciului de transport, distribuire şi furnizare a
energiei termice a fost respinsă ieri, de consilierii locali suceveni,
întruniţi în şedinţă ordinară. Iniţiativa legislativă a venit din partea viceprimarului
liberal Ovidiu Doroftei şi grupului de
consilieri PNL format din Vasile Mocanu, Andrei George Păduraru, Marcel Dan Roibu şi Corneliu Vornicu pe fondul
derulării procedurii de insolvenţă a Termica, precum şi al necesităţii
rezolvării deficienţelor legate de transportarea energiei termice între
producător şi consumatori. Iniţiatorii proiectului susţin că pentru continuarea
acestei activităţi, în forma cea mai avantajoasă pentru consumatorii casnici,
se impune, obligatoriu, o evaluare corectă, atât a costurilor, cât şi a
pierderilor. „Or, tocmai pentru a evalua corect costurile cu distribuţia,
şi pentru a cuantifica pierderile înregistrate, este necesară contractarea unui
expert independent care să evalueze costurile şi pierderile în cauză”,
se arată în expunerea de motive la proiectul de hotărâre. Viceprimarul Ovidiu
Doroftei a precizat că problema producţiei este rezolvată, prin preluarea
serviciului de către Bioenergy şi noua centrală în cogenerare de înaltă
eficienţă, rămânând a fi asanată şi cea pierderilor de pe reţele,
administratorii judiciari de la Termica cerând sume tot mai mari pentru
acoperirea acestora. „Cu siguranţă, aceste deficienţe nu vor fi
soluţionate foarte repede şi, în continuare, vor fi solicitate sume pentru pierderile
de pe transport şi distribuţie. Partea care ne interesează este ca apa caldă şi
căldura să ajungă la consumatori la cele mai bun preţ posibil, iar aceasta
implică, în mod automat, o expertizare şi un calcul al costurilor şi
pierderilor aferente”, a explicat Ovidiu Doroftei. Proiectul de
hotărâre nu a întrunit numărul de voturi necesare pentru a deveni aplicabil.