14 noiembrie 2013

Pe fondul somaţiilor de la creditori şi lipsei licenţei, 
Termica rămâne fără serviciu
·        Consilierii locali au constat încetarea contractului de concesionare a serviciului de transport, distribuire şi furnizare a  energiei termice  încheiat între municipiul Suceava şi societatea comercială Ter
mica
·        „S-a mai făcut un pas important pentru un serviciu civilizat de transport, distribuţie şi furnizare a energie termice în municipiul Suceava”, a spus primarul Ion Lungu.
În şedinţa extraordinară de ieri, consilieri locali suceveni au votat cu 16 voturi „pentru”, 3 „împotrivă” şi o abţinere, proiectul de hotărâre privind încetarea contractului de concesionare a serviciului de transport, distribuire şi furnizare a  energiei termice  nr.33.689 din 14 decembrie 1999, încheiat între municipiul Suceava şi societatea comercială Termica. Potrivit hotărârii, încetarea prestării serviciului în cauză este stabilită pentru data de 31 martie 2014, între timp autorităţile locale sucevene urmând a organiza o licitaţie pentru desemnarea unui nou operator. De altfel, tot ieri, aleşii, şi-au dat, cu aceleaşi număr de opţiuni, girul pentru delegarea prin concesionare a gestiunii serviciului public de transport, distribuire şi furnizarea a energiei termice produse în sistem centralizat în reşedinţa de judeţ. Demersurile survin unor adrese a firmelor care derulează procedura de insolvenţă de la Termica, acestea din urmă anunţând Primăria municipiului Suceava că, în condiţiile în care concesionarul continuă să înregistreze pierderi,  „creditorii majoritari înscrişi în tabelul preliminar al creanţelor nu sunt de acord cu continuarea activităţii”.  Mai mult decât atât, de la sfârşitul lui iunie 2013, licenţa pentru serviciul de transport, distribuire şi furnizare nr. 0241 din 24 iunie 2008, a societăţii comerciale Termica, a încetat, „caz în care se impune aplicarea dispoziţiilor legale privind încetarea contractului de concesionare”. Pe de altă parte, potrivit Legii nr. 225 din 2006, în cazul rezilierii contractului de delegare a gestiune, operatorul serviciului - în speţă Termica - are obligaţia asigurării continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică pe o perioadă determinată, stabilită de autoritatea locală, dar nu mai mult de 12 luni. Conform celor aprobate ieri, documentaţia de atribuire a contractului de concesionare, respectiv studiul de oportunitate, caietul de sarcini, contractul cadru şi regulamentul serviciului public de transport, distribuire şi furnizare a  energie termice, vor fi aprobate, în şedinţa ordinară a Consiliului Local.  „S-a mai făcut un pas important pentru un serviciu civilizat de transport, distribuţie şi furnizare a energie termice în municipiul Suceava”, a spus primarul Ion Lungu, mulţumindu-le consilierilor locali pentru votul dat.  Reamintim că, pe 18 iunie 2013, prin Hotărârea nr. 990/2013 a Tribunalului Suceava, în dosarul cu nr. 6758/86/2913, la cererea debitoarei Termica Suceava  s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei deschis, lichidatori judiciari au fost numiţi MGA Insolvency SPRL, Management Reorganizare Lichidare iaşi SPRL şi Accer IPURL.  Întrebat, ceva timp în urmă, despre eventuala intenţie de preluare în concesiune a sistemului de transport, distribuire şi furnizarea a agentului termic, Constantin Plăcintă, director general al Bioenergy Suceava a subliniat că nu este mandatat în acest sens, dar a precizat că, prin poziţiile anterioare, conducerea Adrem Invest s-a declarat a fi interesată să participe la licitaţia pe care autorităţile locale municipale o vor organiza în acest scop. Ulterior, primarul municipiului reşedinţă, Ion Lungu, a declarat că mai  multe firme s-au arătat interesate de preluarea serviciului în discuţie, însă sigura scrisoare de intenţie în acest sens a venit de la Adrem Invest.