Pentru prima dată în
Suceava,
Ziua Naţională, cu
fasole, cârnaţi şi vin fiert
Ziua Bucovinei, cât şi Ziua
Naţională a României vor fi marcate cu fast în municipiul Suceava, a declarat,
ieri, primarul Ion Lungu. „În
acest an, Ziua Bucovinei va fi sărbătorită cu fast la Suceava. Vor fi diverse
manifestări culturale, şedinţe festive de Consiliu Judeţean, Consiliu Local şi
Colegiu Prefectural”, a subliniat Lungu, menţionând că spectaculoasă
este retragerea cu torţe, de pe 28 Noiembrie, a plutoanelor de militari, de la
ora 18.00, pe traseul Primărie - Casa Culturii.
De Ziua Naţională a României, duminică, pe 1 Decembrie vor fi depuse
coroane de flori la Monumentul „Bucovina înaripată” din Parcul Drapelelor, ceremonie
care este programată pentru ora 12.00 şi care va continua cu o paradă militară.
Începând cu ora 14.00, pe esplanada Casei Culturii, pentru prima dată în
municipiul Suceava, celor prezenţi le vor fi împărţite, după tradiţia din alte
părţi ale ţării, 5.000 de porţii de fasole cu cârnaţi, 5000 de bulci şi 5.000
de pahare cu vin fiert. Primarul Ion Lungu a precizat că seara se va încheia cu
aprinderea oficială, la ora 17.00, a instalaţiilor şi ornamentelor luminoase
din Bradul de Crăciun din centrul municipiului Suceava.