Compania germană Pffeifer,
constructor POS-Mediu. amendată cu 9.000 de lei
de către Primăria Suceava
·
„Cred că trebuie pusă o pancartă cum că ”, a spus ieri primarul
Ion Lungu.
·
Lucrările POS-Mediu se derulează necorespunzător şi în alte
localităţi ale judeţului, „sau chiar mai rău” decât în Suceava.
Primăria Suceava a amendat cu un
total de 9.000 de lei firma germană Pfeiffer care lucrează la extinderea şi
reabilitarea reţelelor de apă şi a celor de canalizare din reşedinţa de judeţ,
printr-un proiect cu finanţare europeană în cadrul Programului Operaţional
Sectorial-Mediu. Demersul survine unor atenţionări repetate a firmei
constructoare, şeful administraţiei locale, Ion Lungu, precizând că responsabilii
acesteia au avut o atitudine sfidătoare, timp de o lună întreagă tot promiţând
că aduc la starea iniţială carosabilul
afectat de intervenţii, în cartierul Obcini. Lungu spune că a vizitat personal
şantierul şi a constat că situaţia de la faţa locului era dezastruoasă. „Sunt
lucrări făcute în bătaie de joc, gropi nesemnalizate, lucrări de pregătirea
abandonate, subtraversări neumplute cu nisip, neputând circula nici maşinile şi
nici pietonii. Este un dezastru şi tocmai, de aceea, am ţinut să amendez firma
Pfeiffer cu 6.000 de lei pentru strada Rulmentului şi cu un total de 3000 de
lei, pentru străzile secundare <Duzilor> şi , care nu adună
trafic” , a declarat Lungu.
Primarul Sucevei a mai precizat
că o întâlnire pe această temă a avut şi la Consiliul Judeţean, primarii din
judeţ reclamând că lucrările POS-Mediu se derulează necorespunzător şi în
localităţile pe care aceştia le conduc,
„ba chiar mai rău” decât la
Suceava. „Încercăm să ţinem lucrurile sub control, deşi nu înţeleg
fenomenul, atât timp cât este greu să obţii lucrări astăzi, fiind criză
economică”, a iterat Lungu, avertizând că, în condiţiile în care strada
„Rulmentului” nu va fi reparată până la intrarea în iarnă, compania Pfeiffer va
fi amendată din nou. Prin POS-Mediu, în municipiul Suceava, este prevăzută extinderea
cu circa 31,3 km a reţelelor de alimentare cu apă de pe 76 de străzi, reabilitările
având în plan 25,4 de km de conducte de pe 67 străzi din toate cartierele, mai
puţin din centrul oraşului. Reţelele de canalizare de pe 70 de artere vor fi
extinse cu 32,7 km, iar cele de pe alte 15 străzi, în lungime de 6 km, vor
intra în reabilitare. Valoarea investiţiei pentru întreg judeţul Suceava este
de circa 120 de milioane de euro. La nivel judeţean sunt prevăzute lucrări de
extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă şi apă uzată pentru 5
aglomerări urbane, respectiv Suceava, Fălticeni, Rădăuţi, Vatra Dornei şi Gura
Humorului.